Regal de premii pentru elevii colindători din Arieşeni
Din câte sărbători există în calendarul creştin, niciuna nu are strălucirea şi bucuria Crăciunului. Taina şi vraja lui sunt însă greu de explicat. De „vină” e poate iarna cu decorul ei scânteietor de zăpezi, sau poate amintirile din copilărie, străbătute de acelaşi darnic şi nelipsit Moş Crăciun, sau poate tradiţia noastră creştină care a făcut din naşterea Pruncului Sfânt, un basm plin de îngeri şi de lumină, plin de colinde şi stele purtate din casă în casă, spre lauda lui Hristos.
În această atmosferă de basm, prin zăpada troienită ce s-a aşternut peste Ţara Moţilor, elevii de la Grupul Şcolar de Turism din Arieşeni, însoţiţi de profesoara Mirela Mocan au participat la concursul de colinde “O, ce veste minunată”, organizat de Despărţământul ASTRA „Iosif Şterca Suluţiu” Câmpeni – Abrud, unde au impresionat publicul şi juriul deopotrivă obţinând un binemeritat loc secund.
Acelaşi grup de colindători de la Grupul Şcolar de Turism din Arieşeni, însoţit tot de neobosita profesoară Mirela Mocan a participat sâmbătă 17 decembrie, la Ţebea, în Biserica Ortodoxă cu tricolor, la serbarea „Veniţi la Ţebea, Veniţi să colindaţi cu noi, pentru străbuni, eroi şi pentru voi!”, ediţia a IV-a, alături de formaţiile de elevi din Hălmagiu, Baia de Criş, Tomeşti, Criscior, Bucuresci, Buceş şi Scărişoara. Elevii din Arieşeni au colindat la mormântul marelui Crai al Munţilor Avram Iancu, în Panteonul sacru de la Ţebea, efort răsplătit atât prin decernarea premiului cuvenit locului întâi, cât şi prin venirea Moşului cu dulciuri pentru participanţi.
Aceşti vestitori ai Naşterii Mântuitorului au făcut ca prin colindele specifice zonei moţilor prestigiul şi mândria şcolii Arieşeni să fie pe deplin încununate, cu câteva zile înainte ca păstorii să aducă tuturor vestea cea mare a Naşterii Domnului. (T.S.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Cultură Educație
31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie
31 iulie – 8 august 2025 | Workshop „Restaurarea și conservarea bunurilor culturale confecționate din piatră” în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Înscrieri până în 18 iulie Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Muzeul Municipal „Ioan Raica”, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918″ din […]
FOTO | Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu”
Absolvenții merituoși din Câmpeni, premiați și în acest an de profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu. Cum au luat naștere premiile „Gheorghe Drăgoiu” și „Viorica Drăgoiu” Începând din anul 2006, profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu, originar din „Capitala Țării Moților”, oferă premii în bani elevilor merituoși, absolvenți de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu”, iar […]
FOTO | Grupa Mică „Ciupercuțe”, de la Grădinița cu program prelungit Scufița Roșie – Alba Iulia – Exploratori ai Naturii în Proiectul eTwinning „STEAM for the Ecosystem”
Grupa Mică „Ciupercuțe”, de la Grădinița cu program prelungit Scufița Roșie – Alba Iulia – Exploratori ai Naturii în Proiectul eTwinning „STEAM for the Ecosystem” Steam for the Ecosystem este un proiect Etwinning, desfășurat la grupa mica Ciupercuțe de la Gădinița cu program prelungit Scufița Roșia – Alba Iulia, în perioada februarie – iunie 2025. […]