„Refractara” din nou atacată de hoţi
Trei cetăţeni au fost sancţionaţi de jandarmi deoarece au fost surprinşi în interiorul fostei fabrici Refractara din Alba Iulia. În urma unei sesizări primite la numărul unic de urgenţe 112, joi, 1 martie a.c., un echipaj de jandarmerie a intervenit la fosta fabrică Refractara şi a depistat trei persoane care au pătruns în incintă prin escaladarea gardului împrejmuitor. Cei trei aveau asupra lor găleţi şi unelte pentru săpat şi intenţionau, conform propriilor spuse, să colecteze fier vechi pentru a-l valorifica în interes personal. Promptitudinea apelului la 112 şi rapida intervenţie a jandarmilor le-au zădărnicit planurile celor trei şi au prevenit apariţia unor fapte de natură penală (furt, distrugere etc.). Persoanele respective au fost identificate ca fiind G.I., Ş. Petre şi G. Ioan cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani şi sancţionate contravenţional: minorul cu avertisment scris, iar majorii cu câte o amendă în valoare de 500 de lei, ne-a informat maiorul Cosmin Jurcoveţ, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba. Pentru prevenirea apariţiei unor astfel de fapte reamintim că pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor comerciale, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentantelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Dispariția unui mare campion: Mihai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă Ziua de marți, 1 iulie 2025, s-a încheiat cu o veste extrem de tristă. Marele sportiv MIhai Leu a pierdut lupta cu o boală crâncenă. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât […]
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice
Campanie de rechemare în service a aproape 100.000 de autovehicule, derulată de RAR, pentru probleme tehnice Registrul Auto Român derulează o campanie de rechemare în service a 26 de mărci de autovehicule fabricate în perioada 1998-2019, care au probleme tehnice. Oficialii RAR atrag atenția că aceste probleme tehnice vor avea un impact major asupra sistemelor […]
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025
Lista prețurilor care cresc de la 1 iulie. Energia, RCA, carburanți și rovinieta vor fi mai scumpe începând de AZI, 1 iulie 2025 Prima zi a lunii iulie vine cu o serie de creșteri de prețuri care vor fi resimțite direct în bugetele familiilor. Odată cu încheierea mai multor măsuri de plafonare aplicate de stat, […]