Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, mesaj de FELICITĂRI pentru cele două profesoare din Alba care au luat nota ZECE curat la Definitivat 2021
Daniel Breaz, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a dorit să le felicite pe Alexandra Maria Molodeț-Miclea și Camelia Roxana Cutean, absolvente ale instituției de învățământ, care au înregistrat rezultate remarcabile la examenul de definitivare din acest an.
Două profesoare pentru învățământul preșcolar au obținut nota maximă, de zece curat, în cadrul examenului de Definitivat din acest an, în județul Alba.
„Mult succes în cariera didactică!”, le-a urat rectorul universității din inima cetății Alba Carolina, care se poate mândri cu absolvenți care au deveni adevărați profesioniști în domeniile lor de activitate.
Ca și ultimă probă, acestea au susținut examenul scris la disciplina Limba Romana si Literatura pentru copii si metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii.
Acestea sunt profesoare la Școala Gimnazială Gârbova, respectiv Școala Gimnazială „David Prodan” din Săliștea.
Alexandra Maria Molodeț-Miclea, profesoara de 31 de ani din Săliștea, județul Alba, se poate mândri cu un rezultat de invidiat la examenul de Definitivare din acest an.
Tânăra profesoară, încadrată în prezent la grădinița de la Școala Gimnazială „David Prodan” Săliștea, a reușit performanța de a obține nota 10 curat la toate probele, devenind astfel un reper pentru colegii săi.
Alexandru a dorit, în acest sens, să mulțumească familiei sale pentru tot sprijinul lor, fără de care nu ar fi ajuns atât de departe.
Tânăra profesoară consideră că în activitățile din grădiniță este necesar să ne raportăm la particularitățile de vârstă, chiar și la particularitățile de dezvoltare a fiecărui copil în parte. Este important să le arătam empatie, înțelegere, mai multă răbdare și totodată oferindu-le educația de care au într-atâta nevoie.
Cutean Camelia este profesor în învățământul preșcolar și a obținut nota maximă, de zece curat, în cadrul examenului de Definitivat din acest an, în județul Alba.
Cutean Camelia este profesor în învățământul preșcolar la grădinița din satul Reciu, ce aparține de școala din comuna Gârbova. Activează la această grădiniță de un an de zile, iar înainte a activat la grădinița din satul Cut. Profesează de doi ani și face naveta din Sebeș, unde domiciliază, pentru a le deschide porțile către viitor celor tineri.
Consideră că subiectele din cadrul examenului național de definitivare în învățământ au fost destul de accesibile și nu au prezentat un grad extrem de ridicat de dificultate, dar asta și pentru că s-a pregătit intens pentru această provocare profesională.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă
Prezența unui URS, semnalată la Oiejdea, pe DN1. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru persoanele aflate în zonă Prezența unui urs a fost semnalată la Oiejdea, pe DN1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1.30. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru cei aflați în zonă. ”A fost semnalata prezenta unui urs în […]
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani
Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare
Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]