Rămâi conectat

Actualitate

Recensământul revoluţionarilor din Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Asociaţia Revoluţionarilor „Decembrie 1989” Alba şi Asociaţia „21 Decembrie 1989” Alba Iulia vor efectua în perioada 15 iulie – 1 august a.c. un recensământ al revoluţionarilor din cele două organizaţii afiliate Blocului Naţional al Revoluţionarilor, pentru a depista eventualii impostori. Anunţul a fost făcut ieri, 26 iunie, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii avute de conducerea BNR, în frunte cu Dorin Lazăr Maior – preşedinte şi Mircea Bucur – preşedinte executiv, la finalul unei conferinţe zonale desfăşurate la Alba Iulia. Au participat lideri ai organizaţiilor de revoluţionari din judeţele Timiş, Arad, Alba, Sibiu, Braşov şi Cluj.
Gabriel Suciu, preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor „Decembrie 1918” Alba, a declarat că iniţial, conform Legii nr. 42/1990, au fost duse la Bucureşti doar 68 de dosare, iar acum numai la Alba Iulia sunt peste 90 de dosare. El a spus că, împotriva percepţiei generale a opiniei publice, niciun revoluţionar nu a primit toate drepturile înscrise pe certificat, beneficiind, în principal, doar de indemnizaţie.
La rândul său, Mihai Babiţchi, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989” Alba Iulia, a oferit ca exemplu cazul unor victime ale accidentelor rutiere din perioada 21 – 25 decembrie, care au primit certificat de revoluţionar, invocând faptul că ar fi fost rănite când au mers să schimbe garda sau cazul a 17 miliţieni bătuţi de populaţie care s-au declarat răniţi, iar acum continuă să primească indemnizaţie. El susţine, totodată, că revoluţia NU a fost făcută de populaţie, ci de către revoluţionari, cu susţinerea populaţiei, susţinere activă sau pasivă.
Dorin Lazăr Maior a declarat presei că BNR se disociază de grupările infracţionale care au fabricat certificate de revoluţionar false, unii dintre capii reţelei fiind deja după gratii. El a spus că BNR va sesiza instituţiile abilitate pentru a-i ancheta pe impostorii depistaţi la recensământ.
Mircea Bucur crede că numărul adevăraţilor revoluţionari s-ar înjumătăţi dacă legislaţia ar fi modificată. Revoluţionarii s-au lansat în critici dure la adresa şefului statului, pe care l-au numit tot timpul „dictatorul Traian Băsescu”, acuzându-l că ar fi vrut să-şi supună politic organizaţiile de revoluţionari, motiv pentru care lupta împotriva acestuia va continua, conform protocolului, alături de „PSD şi, implicit, USL”. Totodată, ei nu sunt de acord cu persoana propusă de preşedintele de onoare al BNR, Ion Iliescu, pentru a ocupa funcţia de şef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, în detrimentul omului nominalizat de către revoluţionari, dar conducerea BNR nu a luat încă o decizie privind atitudinea ce va fi adoptată.

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]

Citește mai mult

Actualitate

Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea