Reabilitarea secției de Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia va fi terminată până în 15 septembrie
Lucrările la secția de Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia se vor finaliza cel târziu în 15 septembrie 2014, a anunțat astăzi managerul spitalului din Alba Iulia ec. Nicoleta Coșarcă.
Anunțul a fost făcut cu ocazia inaugurării, după renovare a secției de Radiologie și a Laboratorului de Analize Medicale.
”Mai avem de terminat spălătoria care a intrat în reparații capitale de o săptămână. Cel târziu în 15 septembrie sper să încheiem cu Infecțioasele. Începem chirurgia în august și o vom termina anul viitor. Fiecare secție este importantă, fiecare așteptă să fie renovată”, a spus Nicoleta Coșarcă.
Valoarea investiției pentru Secția de Infecțioase a cărei renovare a fost susținută de Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, este de 1.337.886,84 lei, iar societatea comercială care a câştigat licitaţia este Compact Construct.
Conform proiectului au fost înlocuite geamurile, s-au refăcut circuitele electrice şi au fost înlocuite ţevile şi instalaţiile de apă. Până în primăvara acestui an 10 din cele 15 saloane ale secţiei au fost complet renovate şi dotate cu paturi şi saltele noi.
Reabilitarea a început în a doua jumătate a anului 2013.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei
66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]
Decizie CCR: Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea
Decizie CCR: Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea, a decis CCR marți, 1 iulie 2025. Curtea Constituțională a decis, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă […]
Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP
Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP Primăria Câlnic a lansat luni, 30 iunie 2025, în SEAP, procedura de atribuire a contractului de achiziții publice pentru modernizarea infrastructurii rutiere din comună. Valoarea contractului este de peste 4,5 milioane lei, iar data limită […]