Rapid – Volei Alba Blaj, primul meci al semifinalei încinse | Luptă pentru calificare cu legendarul Darko Zakoč
Rapid – Volei Alba Blaj, primul meci al semifinalei încinse din Divizia A1 se dispută sâmbătă, 6 aprilie, în direct pe TVR 3. Campioana, luptă pentru calificare cu legendarul Darko Zakoč
Volei Alba Blaj, deținătoarea titlului național, va lupta pentru o nouă calificare în finala campionatului cu Rapid București. Primul meci al seriei, care se dispută după sistemul cel mai bun din trei jocuri, va avea loc sâmbătă, 6 aprilie 2024, de la ora 15.00, în Sala „Rapid” din București, și va fi transmis în direct de TVR Sport. Campioana României s-a calificat în semifinalele Diviziei A1 după ce a trecut de Dinamo București (2-0 la general), în timp ce Rapid București a avut nevoie de meci decisiv cu CSM București (2-1 la general) pentru a accede în această fază a competiției, ultima confruntare fiind una dramatică, 3-2 pentru gruparea vișinie, după 0-2. Meciul doi este programat în „Alba Blaj” Arena, miercuri, 10 aprilie. În cazul în care va fi nevoie de un meci decisiv, acesta va avea loc la București, pe 13 aprilie. În funcție de televizări, datele de disputare ar putea suferi modificări.
Ajunsă pentru al 10-lea an consecutiv în semifinale, formația din „Mica Romă” are în față o echipă pregătită de legendarul antrenor Darko Zakoč, care a preluat-o în urmă cu o lună. Tehnicianul sârb a petrecut 7 ani în Alba, perioadă în care a făcut istorie. Volei Alba Blaj este campioana la zi, cu 7 titluri naționale adjudecate în ultimii 9 ani.
Precedenta întâlnire directă s-a produs în urmă cu 3 săptămâni, mai precis în 17 martie, în ultima rundă a sezonului regular, un final incandescent de stagiune. Un derby incendiar în „Alba Blaj” Arena, o „finală” adjudecată de gazde cu scorul de 3-2, revenind de la 1-2, blăjencele încheind pe treapta a 3-a a podiumului, iar Rapid cu o poziție mai sus. În cealaltă semifinală se înfruntă CSM Târgoviște și CSO Voluntari. În ediția precedentă, Volei Alba Blaj a eliminat Rapid București în semifinale, după o dublă victorie (3-0 pe teren propriu și 3-1 în deplasare), cucerind trofeul după confruntările cu CSM Târgoviște.
Informații: Nicu GOGA, Radio Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]