Rămâne cum s-a stabilit! România va trece la moneda euro în anul 2015
Sub preşedinţia primului ministru Emil Boc, luni, 31 octombrie, a avut loc reuniunea Comitetului interministerial pentru trecerea la euro, structură înfiinţată prin Decizia Primului Ministru nr. 58/2011. În cadrul şedinţei, s-a discutat stadiul îndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală în contextul recentelor evoluţii economice din zona euro. A fost analizat, de asemenea, cadrul european de asistenţă financiară pentru stabilitatea macroeconomică a Uniunii Europene şi au fost prezentate recentele măsuri adoptate de Consiliul European.
În acest context, s-a reiterat menţinerea ţintei de aderare la euro pentru anul 2015, subliniindu-se faptul că aceasta are un efect de armonizare şi disciplinare a politicilor macroeconomice, iar îndeplinirea criteriilor pentru adoptarea euro este un indicator esenţial de evaluare atât pentru Comisia Europeană, cât şi pentru pieţele internaţionale. În acest sens, momentul adoptării euro depinde de dezvoltările de pe plan european şi mondial, coerenţa politicilor macroeconomice interne şi implementarea reformelor structurale fiind imperios necesare.
La reuniunea gazduită de Banca Naţională a României au participat premierul Emil Boc – preşedinte al Comitetului interministerial pentru trecerea la euro, guvernatorul BNR Mugur Isărescu – vicepreşedinte al acestui comitet, alţi membri ai Guvernului, dar şi preşedintele Confederaţiei Sindicale „Meridian” Ion Popescu, precum şi membrii Consiliului de Administraţie al BNR. Reuniunile Comitetului interministerial au loc trimestrial, iar următoarea întânire va fi găzduită de Guvernul României. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de Presă: Digitalizarea Societății Transalpina Fan SRL Numele beneficiarului: SC Transalpina Fan SRL. Obiectul poiectului: Dotarea cu echipamente IT și soluții software care să asigure dezvoltarea sustenabilă a societății. Valeoarea totală a proiectului: 627.841,04 lei. Data începerii și finalizării proiectului: 26.04.2025 – 25.11.2025. Codul proiectului: RUE 3200. Secțiune Știri sub articolul principal Urmăriți Ziarul […]
Mobilier de grădină eco-friendly: Cum să contribui la un mediu curat prin alegerea potrivită (P)
Mobilier de grădină eco-friendly: Cum să contribui la un mediu curat prin alegerea potrivită (P) Grădina nu este doar o extensie a spațiului de locuit este locul de relaxare unde natura întâlnește viziunea despre estetic. Aceasta poate fi pusă în valoare prin mobilier de grădină util și elemente estetice și funcționale. Aici alegerea mobilierul de […]
Anunț lansare Proiect: „Noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul MĂNĂSTIRII ORTODOXE ROMÂNE DUMBRAVA”
MĂNĂSTIREA ORTODOXĂ ROMÂNĂĂ DUMBRAVA anunță lansarea proiectului cu titlul: „Noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul MĂNĂSTIRII ORTODOXE ROMÂNE DUMBRAVA” ca urmare a semnării contractului de finanțare în data de 30 octombrie 2025. Proiectul este cofinanțat din Fondul pentru Modernizare, în cadrul Programului-cheie 1 – Surse regenerabile de […]