Rămâi conectat

Politică Administrație

Publicitate electorală| Comunicat PNL Alba Iulia: USR PLUS, gâlceavă până la capăt. Politruci ca voi, aruncă doar „noroi”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Panourile despre care se vorbește cu atâta patos sunt folosite de USR ca armă electorală într-un demers ce denotă modul murdar în care și-au derulat întreaga campanie de până acum, bazată exclusiv pe atacuri și promisiuni fantasmagorice nu pe soluții sau proiecte fundamentate pe realitate.

În ciuda faptului că președintele Biroului Electoral de Circumscripție Județean Alba (magistrat judecător), cât și reprezentatul Autorității Electorale Permanente, împreună cu alte două partide, au fost în favoarea contestației depuse de PNL, votul POLITIC susținut de celelalte partide a dus la respingerea ei. O asociere mai mult decât toxică, știind dorința acestora de a impune o administrație fără viziune, care poate duce doar astfel de războaie.

În mod real, panourile nu sunt altceva decât un instrument de comunicare și o parte a unei campanii de informare a primăriei, prin care albaiulienii află ce proiecte europene sunt în derulare, în implementare sau în pregătire, într-un mod simplu, rezumat și pe înțelesul oricui. Nu au nicio legătură cu campania electorală și au un singur destinatar: comunitatea locală.

Sintagma în cauză, folosită într-un mod actual și modern, sub forma de hashtag (etichetă) #cresteamalbaiulia, este doar creată de echipa Primăriei Alba Iulia, nu și înregistrată ca marcă la OSIM. Astfel, tocmai din dorința de a populariza cât mai mult conceptul, în special în mediul online (de aici și alegerea formulei de hashtag), oricine are dreptul de a o utiliza așa cum consideră. Este, în definitiv, un deziderat al orașului, acela de a se dezvolta sustenabil, de a deveni mai atractiv pentru locuitori și turiști, de a crește. Faptul că această etichetă a fost sau este folosită în diferite situații, nu este însă responsabilitatea primăriei și nici nu trebuie să fie privit și interpretat politic. Dar atunci când alte argumente îți lipsesc (și unora dintre candidați le lipsesc destule), inventezi probleme…

Singura preocupare a „contestatarilor” e să nu descrească în sondaje. USR este partidul cu cele mai multe încălcări ale legii electorale, folosind orașul, prin diverse elemente ce aparțin domeniului public, pentru afișarea ilegală a propriului candidat. Interesant că, deși PNL nu este singurul partid care a primit hotărâri ADMINISTRATIVE ale BECL sau BECJ privitoare la desfășurarea campaniei electorale, este însă singurul despre care se face caz, mare tam-tam… în scopul „nobil” al derutării electoratului.

Există însă diferențe uriașe între dorința de a face să dispară din ochii albaiulienilor proiecte reale, în implementare și promisiunile electorale împrăștiate în dispret, în tot orașul.

Alba Iulia va crește, cu sau fără hashtag, cu sau fără aceste panouri care au stat în picioare cu acest scop ani de zile. Va crește pentru că albaiulienii știu să cearnă grâul de neghină și nu pot fi manipulați prin voturile politice, adică direct interesate, ale reprezentanților unor PARTIDE în Biroul Electoral Județean. Iar asta se va vedea cu adevărat pe 27 septembrie, seara…

Boriul de presă PNL Alba Iulia

Comandat de Partidul Național Liberal, Distribuit de SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro, cod unic mandatar financiar coordonator 21200012


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei

Ziarul Unirea

Publicat

în

66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj.  Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Decizie CCR: Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea

Ziarul Unirea

Publicat

în

Decizie CCR: Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea, a decis CCR marți, 1 iulie 2025. Curtea Constituțională a decis, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP Primăria Câlnic a lansat luni, 30 iunie 2025, în SEAP, procedura de atribuire a contractului de achiziții publice pentru modernizarea infrastructurii rutiere din comună. Valoarea contractului este de peste 4,5 milioane lei, iar data limită […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea