Protest spontan al angajaților Finanțelor publice din Alba. Inspectorii fiscali cer anularea preavizelor
Un protest spontan a izbucnit astăzi la sediul Administrației Județene a Finanțelor Alba, chiar în ziua în care Maria Iacob, directorul instituției, își sărbătorește ziua de naștere.
Mai precis, angajații din cadrul fostului Serviciu de Inspecție Fiscală din cadrul instituției au întrerupt lucrul în jurul orelor 13.00 și au ieșit în fața instituției unde au stat circa 10-15 minute, solicitând să li se anuleze prezvizele și să nu mai dea examene pentru ocuparea posturilor vacante scoase la concurs în urma reorganizării ANAF. În cadrul serviciului de control amintit, condus de fostul director Cornel Suciu și care desfășoară fosta activitate de inspecție fiscală, sunt încadrați 94 de salariați, dintre care 86 au primit preavize de concediere.
După ce, timp de 20 de minute, protestatarii au purtat discuții cu conducerea Administrației Județene a Finanțelor Alba, la care au participat directorul executiv Maria Iacob și directorii adjuncți Petru Turtă (Administrarea Veniturilor Statului) și Cornel Suciu (Serviciul Inspecție Fiscală), angajații și-au reluat lucrul.
Inspectorillor fiscali, care cer anularea preavizelor și să nu mai dea examene pentru a-și putea păstra slujbele, li s-a explicat de către șefii Finanțelor Publice din Alba că nu au nicio putere în acest sens, după ce în urma Hotărârii de Guvern 520, DGFP Alba a devenit o administrație județeană fără personalitate juridică, subordonată Direcției Regionale Brașov. Driectorul executiv, Maria Iacob, a transmis însă conducerii ANAF, solicitările protestatarilor.
Practic, în acest moment, circa 5 posturi dintre cele 94 existente în cadrul fostului serviciu de control fiscal vor dispărea, fapt ce va conduce implicit la pierderea locurilor de muncă a cel puțin 5 inspectori fiscali. Angajaților le este însă teamă că persoane din alte județe, care țin de Regionala de la Brașov, vor veni și vor ocupa posturile ce urmează să fie scoase la concurs.
Cornel Suciu, directorul departamentului în cadrul căruia își desfășoară activitatea protestatarii, a declarat pentru ziarul „Unirea” că, din nefericire, singurul lucru care le-a mai rămas de făcut colegilor săi este să se apuce de învățat pentru a-și spori șansele să ocupe în continuare un post în cadrul instituției. Toți angajații vor fi evaluați până în data de 25 august, de la 1 septembrie, urmând să fie finalizat procesul de reorganizare.
Odată cu transformarea DGFP Alba în administrație județeană subordonată Direcției Regionale Brașov, instituția și-a pierdut personalitatea juridică și prin urmare contul bancar, devenind dependentă de Brașov chiar și pentru asigurarea unor nevoi minime, precum hârtia pentru imprimantă. Din 7 secretare, care înregistrau până acum volumul mare de documente, vor mai rămâne doar două. Aceeași situație se regăsește și cazul șoferilor instituției, care din 7 vor rămâne 2. Cele 7 servicii de control fiscal care funcționau în cadrul DGFP Alba au fost reorganizate în 3 (două pentru persoane juridice și unul pentru persoane fizice.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață
Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață Tribunalul Alba a finalizat vineri, 27 iunie 2025, procesul pe fond al crimei din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner. Cei trei inculpați trimiși […]
VIDEO | Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European
Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European Centrul Multicultural Gheorghe Șincai din Alba Iulia a găzduit duminică, 6 iulie 2025, Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”, organizată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. În cadrul evenimentului au fost acordate zeci de premii, dar nu […]
Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare
Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, a fost admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial. […]