ALBA:Video-Protestează în faţa Parchetului şi Poliţiei. E pe cale să-şi piardă casa pentru că nu mai poate plăti dobânzile la cămătari
Emil Terebeşiu, de 37 de ani, de loc din Alba Iulia dar care acum locuieşte în Bucureşti protestează azi, începând cu ora 8.30, în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. El a primit din partea Primăriei o autorizaţie care îi conferă acest drept. Începând cu ora 10.45 bărbatul se va muta cu protestul şi pancartele în faţa sediului IPJ Alba.
Bărbatul îi acuză în primul rând pe cei de la care a împrumutat în anul 2009 suma de 5000 de euro, întocmind doar un contract de mână. Pentru bani ar fi făcut drept garanţie la împrumut şi un contract de vânzare cumpărare a terenului şi imobilului. Terebeşiu susţine că dobănda pe care trebuie să o plătească acum a ajuns la 18 de mii de euro şi că nu are de unde să scoată aceşti bani. Cămătarii ar fi încercat să-l umilească spunându-i că doar de milă l-ar mai aştepta de bani.
Pe de alte parte Terebeşiu îi acuză şi pe procurorul şi poliţistul care se ocupă de acest dosar, pentru că susţine el nimeni nu i-a chemat pe cămătari de mai mult de o lună să dea măcar o declaraţie.
Protestatarul a fost pentru mai multi ani, în perioada de bum economic, patronul unei agenţii imobiliare de succes din Alba Iulia.
UPDATE: La scurt timp după ce Terebeşiu şi-a mutat protestul în faţa sediului IPJ Alba, doi poliţişti au intervenit şi i-au comunicat faptul că autorizaţia de protest eliberată de Primăria Alba Iulia specifică drept locaţie solicitată şi aprobată “în faţa Poliţiei Alba Iulia” care se află în spatele IPJ şi nu pe strada I. C. Brătianu, un loc intens circulat din centrul municipiului. Iată că o eroare privind terminologia, respectiv în faţa IPJ Alba şi nu a Poliţiei Alba Iulia, folosită la solicitarea autorizaţiei l-a pus pe bărbat în situaţia de a face un protest ilegal. Până să îşi mute pancartele la locul unde avea legal dreptul de a-şi exprima năduful protestatrul a fost invitat de comandantul IPJ Alba chestorul principal de poliţie Ioan Căbulea la o discuţie. Întâlnirea cu şeful Poliţiei din Alba l-a liniştit pe Terebeşiu care s-a mutat cu speranţe în priviri în gangul din faţa Poliţiei municipiului Alba Iulia.
Potrivit IPJ Alba protestatarul Emil Terebeşiu a făcut în urmă cu trei săptămâni o plângere penală la Poliţie care “a fost soluţionată şi înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere legală.” Parchetul confirmă faptul că s-a primit acest dosar, care a fost repartizat pentru finalizare procurorului de caz, aflându-se în acest moment în curs de cercetare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
18 septembrie – Ziua Mondială a Geologilor. Rezultatele cercetărilor geologiei românești, remarcate pe plan mondial
Ziua mondială a geologilor se sărbătorește în fiecare an pe 18 septembrie. Geologia studiază atât compoziția rocilor de suprafață cât și a celor de adâncime, zăcămintele minerale solide, lichide și gazoase, structura integrală a planetei Terra, plăcile tectonice ale scoarței terestre, dar și structura de profunzime a planetei noastre, straturile sale lichide succesive, ce se […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 2 zile
Varza murată – sursă de probiotice şi singurul aliment vegetal care conţine vitamina B12
-
Sănătatea și naturăacum o zi
Alunele de pădure îmbunătăţesc performanţa intelectuală
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 septembrie – Ziua Internațională a Democrației, un drept fundamental al cetățenilor, bazat pe libertate, egalitate, transparență și responsabilitate
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 septembrie – Leul este instituit ca monedă a țării. Istoria monedei naționale
-
Opinii - Comentariiacum o zi
18 septembrie – Ziua Mondială a Geologilor. Rezultatele cercetărilor geologiei românești, remarcate pe plan mondial
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 septembrie „Ziua europeană de prim ajutor”: şi tu poţi să salvezi vieţi! A ști sau a nu fi