Politică Administrație

Propunere: Decontare a cheltuielilor de transport pentru elevii şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu

Bogdan Presecan

Publicat

în

elevi-navetaPotrivit unei propuneri legislative elevii şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu își vor  putea deconta cheltuielile de transport.

Petrecerea Divorțaților

Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor s-a pronunţat prin vot în favoarea acestei propuneri legislative care reglementează decontarea, pe baza unui tarif mediu naţional, transmite Mediafax.

Potrivit sursei, pentru operatorii care practică tarife mai mici sau egale cu tariful mediul naţional, nu vor exista modificări pentru nicio categorie de călători. În schimb, operatorii care practică tarife mai mari decât media naţională vor fi obligaţi ca exclusiv în cazul elevilor să aplice un tarif egal cu media naţională.

„Scopul acestei propuneri legislative este de a combate abandonul şcolar în rândul copiilor care provin din familii cu venituri mici ce nu pot acoperi cheltuielile de transport ale acestora. Măsura se va aplica doar pentru transportul elevilor. Pentru celelalte categorii de călători, vor rămâne valabile tarifele stabilite de operatorul de transport, indiferent de nivelul acestora”, a declarat deputatul Cătălina Ştefănescu, citată în comunicatul transmis Mediafax.

Adoptarea propunerii legislative va asigura accesul egal la educaţie pentru toţi elevii şi va permite Ministerului Educaţiei Naţionale să estimeze corect fondurile pentru decontarea cheltuielilor de transport. În acest fel vor putea fi prevenite disfuncţiile care există în prezent în decontarea călătoriilor pentru elevi, se mai arată în comunicat.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult