Promisiuni de negociere din partea Ungariei cu România și Bulgaria pentru aderarea la spațiul Schengen terestru
Promisiuni de negociere din partea Ungariei cu România și Bulgaria pentru aderarea la spațiul Schengen terestru
Ungaria, care va prelua președinția Consiliului UE pe 1 iulie, a promis să sprijine aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. „Intenționăm să promovăm procesul de extindere Schengen și să ajungem la un consens pentru includerea granițelor terestre ale Bulgariei și României”, a declarat ministrul pentru Afaceri Europene, Janos Boka, la Bruxelles, în cadrul prezentării priorităților președinției de șase luni, relatează Dnevnik, citat de Rador Radio România.
Intrarea celor două țări în spațiul fără vize nu se numără printre cele șapte priorități principale ale președinției, dar Boka a enumerat-o în mod special printre sarcinile pe care Budapesta și le stabilește în timpul președinției sale rotative de șase luni. Bulgaria și România au intrat în Schengen pe calea aerului și pe apă la sfârșitul lunii martie, iar acordul semnat de președinția spaniolă și Comisia Europeană la sfârșitul lunii decembrie prevedea că negocierile vor continua și pentru frontierele terestre fără a se stabili un termen pentru asta.

Citește și: RESTRICȚII de circulație pe timp de CANICULĂ pe drumuri naționale și autostrăzi, în Alba și alte județe. Zonele vizate
Austria își menține dreptul de veto împotriva celor două țări, iar fostul prim-ministru bulgar Nikolai Denkov a declarat recent că Viena va aștepta să vadă cum Bucureștiul și Sofia vor face față obligațiilor ca state membre Schengen înainte de a reveni la masa negocierilor. Belgia, care își finalizează în prezent președinția de șase luni, nu a luat inițiativa de a reînnoi negocierile cu cele două țări candidate pentru intrarea în Schengen.
Președinția maghiară a anunțat șapte priorități cheie pentru viitoarea sa sarcină în fruntea consiliilor între statele membre:
– un nou acord european pentru competitivitate;
– consolidarea cooperării în domeniul apărării;
– oprirea migrației ilegale;
– extinderea UE;
– viitoarea politică de coeziune;
– politica agricolă comună orientată către fermieri;
– probleme demografice;
Ministrul Boka a declarat că toate subiectele principale vor fi „interpretate în cadrul obligației UE de a garanta securitatea și pacea în Europa”. „Vrem să găsim soluții reale la problemele reale ale Europei”, a spus Boka, promițând că Budapesta va lucra loial cu toate statele membre și va fi un intermediar onest pentru a găsi soluții pentru acestea.
Extinderea UE
Ungaria va încerca să transfere „entuziasmul unora” privind admiterea Ucrainei și Moldovei în UE și în Balcanii de Vest, urmărind să facă toate țările „cel puțin un pas înainte”. Boka a declarat că se așteaptă să se organizeze conferințe interguvernamentale pentru Macedonia de Nord și Albania, pentru ca aceste state să înceapă negocieri efective, Serbia să deschidă un nou grup de capitole, iar Muntenegru – să închidă „cât mai multe posibil”. Totodată, ministrul european maghiar a declarat că nu se așteaptă ca Ucraina să deschidă capitole de negocieri în acest an.
În prezent, în Consiliu sunt 120 de propuneri legislative nefinalizate, dintre care 50 trebuie să ajungă la o opinie comună a statelor membre pentru a începe negocierile finale privind adoptarea acestora cu Parlamentul European. Pe 30 de propuneri, negocierile cu parlamentul au început, dar nu s-au încheiat și trebuie să continue după constituirea noului Parlament European ales. Logo-ul președinției maghiare va fi cubul Rubik, o invenție maghiară care împlinește anul acesta 50 de ani. Drept slogan al președinției a fost aleasă o versiune editată a devizei din campania prezidențială a președintelui Donald Trump pentru participarea sa la alegerile prezidențiale din 2011 – Make America Great Again! În versiunea maghiară, este interpretată ca Make Europe Great Again!
Premierul ungar Viktor Orbán este un susținător cunoscut al ideilor lui Trump și și-a exprimat în repetate rânduri sprijinul pentru politicile sale, iar recent pentru realegerea sa. Președinția ungară coincide cu alegerile prezidențiale din SUA programate pentru luna noiembrie, unde Trump este așteptat să se confrunte cu președintele în exercițiu al SUA, Joe Biden. Întrebat despre alegerea sloganului, ministrul Boka a explicat că acesta exprimă activitatea și dorința ca Europa să fie un jucător independent în lumea globală. „Nu știu dacă Trump a vrut să facă Europa mare”, a spus ministrul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]
