Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Proiectul privind taxarea tuturor parcărilor publice din Alba Iulia, propus spre aprobare Consiliului Local. Tarifele propuse – între 1 leu și 4 lei pe oră, în funcție de zonă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În Ședința CL Alba Iulia din 28 septembrie va fi supus spre aprobare proiectul de hotărâre privind taxarea tuturor locurilor de parcare publice din Alba Iulia. Mult dezbătut în timpul etapei de consultare, în spațiul public – pe stradă și pe rețeaua de socializare -, în principal din cauza tarifelor mari propuse – între 1 leu și 4 lei pe oră, în funcție de zonă,  proiectul va intra nemodificat în dezbaterea aleșilor locali, deoarece, oficial, s-au înregistrat doar 12 adrese în care cetățenii au făcut sugestii sau și-au expus punctul de vedere. De menționat că una dintre aceste adrese a fost depusă de Asociaţia Alba Iulia Infrastructură și este semnată de 519 persoane, dintre care 47 nu au domiciliul în oraș.

”Ţinând seama de nevoia stringentă de organizare, modernizare şi eficientizare a sistemului de parcare publică cu plată în municipiul Alba Iulia, venită ca urmare a numeroaselor solicitări primite de la cetăţeni pentru decongestionarea şi fluidizarea traficului în zonele aglomerate ale municipiului, dar şi pentru creşterea spre maxim a gradului de încasare în cazul plăţilor pentru locuri de parcare cu plată, este necesară organizarea şi implementarea sistemului de plată prin tichete răzuibile şi SMS, interconectat cu un sistem informatic în municipiul Alba Iulia.

Se impune în acest sens, identificarea locaţiilor pentru înfiinţarea de locuri de parcări publice cu plată. Astfel s-au stabilit străzile cu elementele de identificare prezentate în Anexa nr.2 la Regulament(hartă), care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Sistemul de plată prin SMS, tichete răzuibile sau alte modalităţi de plată interconectate cu un sistem informatic este implementat în prezent în 35 de oraşe ale României şi pe baza unor experienţe comune este îmbunătăţit în mod constant. Printre acestea sunt: Cluj – Napoca, Oradea, Timişoara, Tărgu Mureş, Braşov, Arad.

Având în vedere cele menţionate mai sus, considerăm necesară înfiinţarea de locuri de parcări publice cu plată în municipiul Alba Iulia.

Înfiinţarea de locuri de parcare cu plată în municipiul Alba Iulia, în condiţiile legii, cu implementarea sistemului de plată prin tichete răzuibile şi SMS interconectate cu un sistem informatic, generează următoarele beneficii:

• este eliminată în totalitate posibilitatea efectuării unor încasări de către încasatori în nume propriu, tara eliberarea unui bon forfetar;
• digitalizarea informaţiei gestionate;
• reducerea unor costuri de operare;
• lipsa operatorului uman pentru încasare;
• simplificarea procedurii de plată;
• sistemul nu impune angajarea de personal specializat cu nevoi salariale ridicate;
• sistemul nu impune achiziţia de bunuri IT&C cu valoare ridicată necesare rulării acestuia;
• administratorul locurilor de parcare va beneficia automat de îmbunătăţirile aduse sistemului informatic în urma experienţelor altor utilizatori al acestuia”, se arată în raportul de specialitate care însoțește proiectul.

*”Mult zgomot pentru… nimic”

Odată pus în consultare publică, proiectul a generat dezbateri aprinse și mii de contestații, însă doar la nivel declarativ, în discuțiile de pe stradă sau de pe rețeaua de socializare. Doar 12 adrese cu sugestii sau puncte de vedere ale cetățenilor au fost înregistrate oficial, prea puține pentru a convinge administrația locală să renunțe la propunere, sau să scadă tarifele.

Astfel, potrivit reprezentanților primăriei, în perioada 02.07.2018 – 01.08.2018 prezentul proiect de hotărâre a parcurs etapa de consultare a populaţiei, perioadă în care cetăţenii interesaţi puteau să depună în scris la Registratura Primăriei municipiului Alba Iulia sugestiile şi punctele lor de vedere cu privire la modificările propuse de către noi prin prezentul proiect de hotărâre.

Au fost depuse la Registratura Primăriei municipiului Alba Iulia, de către cetăţeni, un număr de 11 de adrese şi o adresă din partea Asociaţiei Alba Iulia Infrastructură.

Principalele opinii, propuneri, sugestii şi observaţii expuse în adresele înregistrate la Registratura Primăriei municipiului Alba Iulia sunt următoarele:

– 19 persoane solicită renunţarea la proiectul propus ;
– 519 de persoane reprezentate de Asociaţia Alba Iulia Infrastructura( 47 de persoane neavănd domiciliul in municipiul Alba Iulia) solicită neintroducerea pe ordinea de zi a unei şedinţe viitoare a CL acest proiect;
– 4 persoane consideră ca taxele propuse sunt prea mari;
– 10 persoane solicită crearea de locuri de parcare de reşedinţă în zonele: bloc 280, zona BCR- magazin Unirea, calea Moţilor -zona Stadion, strada Ferdinand şi închirierea lor

*Tarife între 1 leu și 4 lei pe oră, în funcție de zonă

Potrivit proiectului de hotărâre, se instituie trei zone tarifare: Zona tarifară 0 (roşie), Zona tarifară 1 (albastră), Zona tarifară 2 (galbenă), astfel:

Zona 0 (roşie) – taxare de luni până vineri, între orele 00:00 – 20:00, sâmbătă şi duminică intre orele 00:00 – 24:00

Parcările din interiorul Cetăţii

– Intrare pe la Hotel Cetate (autoturisme şi autocare)
Intrare pe la Casa de Cultură (autoturisme şi autocare)
Intrare pe la Ryma (autoturisme şi autocare)
Intrare Caroline (dinspre str Apulum)

Parcarea de la Hotel Cetate Parcarea de lângă Casa de Cultură

– Parcare Bld Transilvaniei (între Bld 1 Decembrie şi Bld Revoluţiei)
– Parcarea de sub biserica M. Viteazul (zona cimitirului)

Zona 1 (albastră) – taxare 08.00 -18.00 (luni-vineri), 08.00-16.00 sâmbătă şi duminică

– Zona tribunal: Piaţa Iuliu Maniu + Parcare Tribunal + Fredcric Mistral + Strada Primăverii(H.Parc-Spice Gym) +

Parcare Taxe şi Impozite

Zona Primărie – Parcare Strada Vasile Alecsandri ( Casa Armatei), Parcare faţă Banca Transilvaniei şi magazin Unirea str Teilor

– str Trandafirilor str Avram lancu

Parcare Electrica, ambele părţi
str Regina Maria
Piaţa Alessandria
Parcare strada Traian – Basarabiei,
Strada Bucureşti ( Consiliul Judeţean) str Ion IC Bratianu
– Parcare Primărie ( Nu cea rezervata pentru instituţie) –
– Parcare Şomaj
– str Lucian Blaga str Mihai Viteazul
– str Nicolae Titulescu
– str Decebal
Pţa Consiliului Europei
– str Doinei

Zona 1 (albastră) taxare 08.00 – 20.00 (luni-vineri), 08.00-16.00 sâmbătă şi duminică:

CETATE

str. Aurel Vlaicu
– Bld 1 Decembrie
– Str Vasile Goldis
– Str Cloşca
– Bld Transilvaniei (de la Bld Revoluţiei până la intersecţia cu strada Iederii)
Bld Revoluţiei
– str Toporasilor(de la sens giratoriu-intersecţia cu str Ghioceilor)
Calea Moţilor (vis-a-vis OMV)
str Septimius Severus parcarea din fata Stadion
– str Muşeţelului
str Gheorgeh Pop de Băseşti Str Crişan str 9 Mai

Zona 2 (galbenă) -taxare 08.00 -18.00 (luni-vineri), liber sâmbătă şi duminică:

– str Simion Bămuţiu
Strada Primăverii(între intersecţiile Trandafirilor şi Simion Bărnuţiu) str George Coşbuc str Călăraşilor
str vasile Alecsandri (zona Cimitir evreiesc)
Parcare Gara
– Bulevardul Ferdinand
str Munteniei (între intersecţiile Traian şi Bld Ferdinand) str Dobrogei
– str Moldovei(între intersecţiile Iaşilor şi Bld Ferdinand) str laşilor
str Plevnei str Crişanei str Olteniei
Parcare zona Restaurant Chinezesc

CETATE

str Timotei Cipariu Bulevardul Republicii

Tarifele propuse pentru aceste zone le găsiți în tabelul de mai jos:

*Parcarea autovehiculului în locurile de parcare aprobate şi semnalizate este regulamentară dacă conducătorul auto îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) Achită contravaloarea timpului de parcare
b) Ocupă un loc de parcare regulamentar
c) Poziţionează autovehiculul potrivit indicaţiilor conţinute de indicatorul P cu plată, în limitele marcajului rutier care delimitează zona de parcare.
d) La parcare, afişează pe bord, în interiorul autovehiculului, vizibil din exterior, tichetul validat protrivit instrucţiunilor înscrise pe el sau abonamentul de parcare/rezervare
e) Nu depăşeşte timpul de parcare la care are dreptul potrivit termenului de valabilitate al tichetului ori abonamentului, a indicaţiei parcometrului sau a taxei plătite prin SMS.
Art. 9 Oprirea/staţionarea/parcarea autovehiculelor în parcările publice cu plată este permisă numai cu achiziţionarea de tichete răzuibile, abonamente, eliberate de Serviciul Administrarea Domeniului Public şi Privat şi afişate la loc vizibil în interiorul autovehiculului în aşa fel ca toate datele înscrise pe acestea să fie vizibile, sau utilizând sistemul de plată a taxei de parcare cu telefonul mobil prin trimiterea unui SMS sau folosirea unor aplicaţii, în condiţiile respectării cuantumului taxelor de parcare aferente zonei, intervalului orar şi duratei.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea