Actualitate

Proiect: Banii plătiți pe TAXA AUTO ar putea fi recuperați INTEGRAL. Statul ar urma să-i returneze în 5 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Conform unui proiect de act normativ lansat recent in dezbatere publică, persoanele care au plătit taxa pe poluare sau taxa pentru emisiile poluante ar putea cere restituirea integrală a sumei achitate.

Petrecerea Divorțaților

În momentul de față, proprietarii de autoturisme pot sa ceară înapoi doar banii plătiți în plus, în cazul în care taxa auto a fost mai mare decât timbrul de mediu.

Taxa auto va fi restituită integral acestor persoane pe parcursul unei perioade de cinci ani calendaristici, prin plăți anuale a câte 20% din suma datorată.

De asemenea, statul va achita și dobânda pentru perioada cuprinsă între perceperea nejustificată a taxei și rambursarea acesteia.

Cererile de restituire vor fi soluționate în maximum 90 de zile de la înregistrare, iar solicitanții vor fi informați asupra acestui aspect în cel mult zece zile de la emiterea deciziei de către autorități.

Cei care vor să-și primească banii încasați ilegal de stat trebuie să adreseze o cere în acest sens organului fiscal pe raza căruia domiciliază.

Actul normativ al Ministerului Mediului vine după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a dat câștig de cauză multor români care au cerut restituirea taxei de poluare.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații

Ioana Oprean

Publicat

în

Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații Prof. univ. dr. Ioan Bocșa a adus la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj frumusețea și profunzimea colindului tradițional românesc, într-un workshop dedicat rădăcinilor identității noastre culturale. Evenimentul, desfășurat vineri, 23 octombrie 2026, în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]

Citește mai mult