Programul „Noua Casă” devine operaţional din 15 august. Normele sunt în prag de avizare
Din 15 august, Programul „Noua Casă” devine operațional, în condiţiile în care normele de aplicare vor fi aprobate săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, a afirmat miercuri Dumitru Nancu, directorul general al Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).
„Normele sunt în prag de avizare. Noi sperăm ca săptămâna viitoare normele să intre în aprobare de şedinţă de Guvern, iar la 15 august programul va fi operaţional. Încercăm să încurajăm noile construcţii. Faţă de fostul program ‘Prima Casă’ am mai mărit plafonul la 70.000 de euro. Trebuie să încurajăm şi românii care au un venit mai mare, dar şi dezvoltatorii să ofere nişte condiţii superioare. Dacă un român câştigă mai mult, de ce să nu şi dăm posibilitatea să aplice pentru programul ‘Noua Casă’? Pentru orice locuinţă construită în ultimii cinci ani şi de acum încolo, poţi accesa un credit între 70.001 euro până la 140.000 euro, cu un avans mai mare, de 15%”, a afirmat Dumitru Nancu, la întâlnirea COAL-live!, la care au participat antreprenori şi reprezentanţi ai autorităţilor, organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL).
Fondul Naţional de garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) informa, recent, într-un comunicat de presă, transmis Agerpres, că prin programul „Noua Casă” se vor acorda două categorii de credite pentru locuinţe noi, respectiv împrumuturi de până la 140.000 de euro pentru care se percepe un avans de 15% şi se acordă o garanţie de stat de 60%, şi de 70.000 de euro, cu un avans de 5% şi o garanţie de stat de 50%.
Potrivit sursei citate, avansul de 15% şi garanţia în nume şi cont stat de 60% se aplică doar locuinţelor noi ce depăşesc pragul de 70.000 de euro până la 140.000 euro inclusiv.
Pentru locuinţele vechi (recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţie cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) condiţiile rămân neschimbate.
„Prin programul „Noua Casă” se vor acorda două categorii de credite pentru locuinţe noi (prin locuinţă nouă se înţelege orice locuinţă, recepţionată la terminarea lucrărilor, cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat precum şi locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat) respectiv : 1) credite de până la 140.000 de euro pentru care se percep un avans de 15% şi se acordă o garanţie în nume şi cont stat în valoare de 60%; 2) şi credite de până la 70.000 de euro cu un avans de 5% şi o garanţie în nume şi cont stat de 50%”, se menţiona în comunicat.
FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]