Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii a atras 32.000 de beneficiari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii a atras până în prezent 32.000 de beneficiari pentru o cantitate totală de lână de 22.200 tone.

Ajutorul constă în acordarea unui sprijin de 1 leu pe kilogramul de lână comercializată către un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii.

Potrivit unui comunicat al MADR remis AGRPRES, în perioada 17 iulie — 30 august 2017 a avut loc înscrierea pentru obținerea ‘Ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii’, iar în perioada următoare, reprezentanții Direcțiilor pentru Agricultură Județene, împreună cu reprezentații Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANARZ) vor verifica existența exploatațiilor pentru crescătorii de ovine înscriși în Program, scrie Agerpres.

Ulterior, după controlul administrativ, se vor depune la Direcțiile pentru Agricultură documentele justificative de plată, până la data 1 iulie 2018. Documentele justificative de plată sunt factura/fila/filele din carnetul de comercializare, din care să rezulte cantitatea de lână comercializată, precizează MADR.

Schema de ajutor de minimis are o finanțare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii prevăzute pe anul 2018.

Potrivit MADR, valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual (2018) și în cele două exerciții financiare precedente (2016, 2017).

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc într-o singură tranșă anuală. Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele juridice și orice forme asociative cu personalitate juridică.

De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o exploatație de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

Derularea sprijinului se face prin direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni Temperaturile pentru luna mai din acest an or să fie mai ridicate decât cele specifice perioadei. Excepție făcând doar săptămâna 6 – 13 mai. Săptămâna 29 aprilie – 6 mai Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea