Rămâi conectat

Actualitate

Profesorii cu note sub 5 pot fi din nou suplinitori! Ministerul Educației a anulat decizia adoptată luna trecută

Adela Spătar

Publicat

în

Ministerul Educației se răzgândește cu privire la măsura anunțată luna trecută, conform căreia profesorii care obțin sub nota 5 la titularizare nu mai pot fi suplinitori, la fel și cei care s-au retras din examen.

​Profesorii care au luat note sub 5 la titularizare și cei care au părăsit examenul astă vară pot intra în sistemul de educație pentru alte concursuri, precum suplinirea sau ocuparea unui post direct la școala dacă există vreun post vacant. Astfel, măsura potrivit căreia cei care au primit note sub 5 nu pot fi suplinitori, anunțată de Ministerul Educției în urmă cu o lună, nu mai este valabilă. Oficialii de la Ministerul Educației au trimis o notă, zilele trecute, către inspectoratele școlare, prin care arată că oricine poate participa la concurs în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile cerute de metodologie.

”N-ai voie să îngrădești dreptul unei persoane de a participa la un alt concurs. E dreptul fiecăruia de a participa la orice concurs dorește. Participarea la un concurs poate fi îngrădită de o instanță”, a declarat Florian Lixandru, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, cel care a aprobat nota trimisă în teritoriu.

Pe 25 iulie 2019, fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu declara că profesorii care au primit sub nota 5 la proba scrisă de la titularizare nu vor mai fi primiți ca suplinitori, și la fel și 3.960 de profesori care s-au retras din examenul de titularizare. Andronescu spunea atunci că o astfel de măsură ar putea crește calitatea predării în învățământul preunivesitar, după model universitar.

Pe 27 august 2019, Ministerul Educației se răzgândește și trimite o notă către inspectorate prin care le spune că toate persoanele care îndeplinesc condițiile din metodologie se pot înscrie la concursurile organizate la nivel județean și în București (n.r. concursul de suplinire), indiferent de notele obținute anterior.

Consultă aici nota privind concursurile pentru ocuparea posturilor trimisă de Ministerul Educației

”N-ai voie să îngrădești dreptul unei persoane de a participa la un alt concurs. E dreptul fiecăruia de a participa la orice concurs dorește. Participarea la un concurs poate fi îngrădită de o instanță. Știu declarația. Noi am dat o notă alalteieri, am spus că se pot organiza concursuri la nivel județean, concursuri de suplinire, iar cei care participă acolo și obțin peste 5 pot ocupa posturile respective în condițiile din articolul 102 din metodologie”, a declarat, pentru HotNews, secretarul de stat pentru învățământ preuniversiatr, Florian Lixandru, cel care a trimis nota.

Acesta mai spune că metodologia prevede ca la suplinire să ai minim nota 5 dacă vrei să ocupi un post vacant. ”Nu intră nimeni la clasă dacă nu obține peste 5 la suplinire sau la titularizare. Niciodată nu au fost încadrați cu note sub 5, tot timpul cei care au luat note peste 5 au fost încadrați fie la concursul de suplinire, fie la titularizare. Dar sub 5 n-a intrat niciunul la catedră. Dacă după concursul de suplinire, dacă mai rămân locuri libere acestea se vor ocupa la unitatea de învățământ, prin testare dacă sunt necalificați sau concurs de suplinire pentru cei calificați dacă nu au concurs”, a spus Lixandru.

Întrebat despre măsurile anunțate de Ministerul Educației în vară, secretarul de stat a invocat metodologia de concurs și lipsa de personal.

”Eu nu discut declarațiile altora. Fiecare și le asumă. Eu am avut tot timpul poziția mea, pentru că nu pot să iau o astfel de măsură pentru că nu am oameni. Dacă eu îi dau la o parte inclusiv pe cei care au ieșit din examen ce făceam? Cu ce acopeream golul ăla? Erau vreo 4.000 la nivel de țară, și asta luați așa groso-modo, dar dacă o iau pe discipline, sunt discipline unde sunt oameni și nu sunt posturi și sunt disicpline unde sunt posturi, dar nu sunt oameni. Noi am discutat per total 4.000, dar dacă iau bob cu bob s-ar putea ca la anumite discipline să am deficit mai mare, adică să am un număr de posturi mult mai mare decât numărul de oameni”, a mai spus Lixandru.

Cei care au luat note mici la titularizare nu sunt îngrădiți să participe nici la ocuparea locurilor rămase libere în urma suplinirii.

”Despre locurile rămase libere în urma suplinirii discutăm după 6 septembrie când vedem dacă mai rămân ore neocupate și nu sunt candidați. Că dacă vin la concursul de suplinire și mai rămân catedre se pot duce atunci să-i încadreze școala având un concurs dat. Eu nu pot îngrădi dreptul unei persoane de a participa la un concurs, doar o instanță poate îngrădi acest drept.

 sursa: hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții  riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea