Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Prof. Petru Damo şi SIA au propus organizarea unei campanii europene împotriva corupţiei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    Summit alternativ fără precedent la Bruxelles: sindicatele europene, alături de organizaţii şi mişcări sociale, critică Troika formată din Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, lansând un apel pentru restaurarea democraţiei şi a drepturilor sociale în Europa. 

  Confederaţia Sindicatelor Europene (ETUC) a găzduit la Bruxelles, între 29 – 30 martie, a doua ediţie a Conferinţei Sociale Reunite Europene (JSC 2), eveniment la care au participat peste 160 de delegaţi din 20 de ţări europene. Din România a participat o delegaţie compusă din vicepreşedintele Sindicatului Învăţământ Alba, prof. Petru Damo (membru în Comitetul de iniţiativă al Conferinţei Sociale Europene), Adrian Voica (vicepreşedinte F.S.L.I.), Ioan Stanca (preşedinte SIA Alba) şi Nicolae Bârlea (vicepreşedinte SIA Alba), participarea lor fiind susţinută financiar de confederaţiile sindicale europene.
Conferinţa s-a încheiat cu un summit alternativ, la care au fost invitaţi şi europarlamentari, ne-a declarat prof. Petre Damo, vicepreşedintele SIA.
În cadrul conferinţei s-a afirmat că „răspunsurile politice la criză, dictate de Comisia Europeană, Consiliul ECOFIN şi Banca Centrală Europeană, agravează criza şi ameninţă democraţia”, avertizându-se că în ultimii ani Europa a fost împinsă spre recesiune şi implementarea unor planuri de austeritate fără precedent, pe fondul indiferenţei guvernanţilor faţă de protestele sociale şi sindicale şi al conlucrării autorităţilor politice cu oligarhia financiar-bancară internaţională.
Adrian Voica a criticat distrugerea sistemului contractelor colective de muncă de către actuala guvernare din România, prin adoptarea nedemocratică a unor legi antisociale care elimină contractul colectiv la nivel naţional, îngrădesc drepturile angajaţilor, oferă prerogative excesive angajatorului şi subminează funcţia şi rolul constituţional al sindicatelor într-un stat de drept. Liderul sindical a denunţat încălcarea principiului separaţiei puterilor într-un stat de drept, evocând ordonanţele guvernamentale prin care în România s-a amânat plata drepturilor salariale câştigate de sindicate în instanţe. De asemenea, a fost prezentat atacul discriminatoriu fără precedent lansat de Ministerul Educaţiei din România împotriva sindicatelor din învăţământ prin ordinul de ministru care interzice reţinerea cotizaţiei de sindicat pe statul de plată, măsură tip comandă politică antidemocratică având drept scop distrugerea mişcării sindicale.
Petru Damo, coordonator al workshop-ului „Corupţia”, a arătat conexiunea dintre puterea politică, criză, austeritate şi corupţie, acuzând factorul politic de agravarea crizei şi propunând o campanie europeană împotriva corupţiei, campanie constând din organizarea unor audituri pe corupţie, din implementarea unei legislaţii comunitare anticorupţie, dar şi în derularea unor programe pentru educarea tinerilor în spiritul valorilor democraţiei şi solidarităţii umane şi sociale şi împotriva corupţiei. Concret, la nivel legislativ s-au propus: sancţionarea companiilor private care fac afaceri cu statul sub acoperirea protecţionismului politic, interzicerea acordării subvenţiilor de stat companiilor private în detrimentul companiilor de stat din acelaşi sector, interzicerea privatizării la subpreţ a companiilor de stat în sectoare de interes strategic naţional ş.a.
Propunerile liderului din România au fost incluse în „Declaraţia finală a JSC 2”, care a fost aprobată în unanimitate de participanţi, peste de 20 de personalităţi europene punându-şi prestigiul în folosul demersului sindical-social participând şi semnând documentele conferinţei: Jean Ziegler (vicepreşedinte al Comitetului Consultativ al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului Elveţia), ec. Trevor Evans (EuroMemo Marea Britanie), Susan George (TNI Marea Britanie), filozoful Bernard Stiegler (preşedinte Ars Industrialis Franţa), ec. Kenneth Haar (Danemarca), Ken Loach (producător de filme, Marea Britanie), ş.a.
Robert GHERGU

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum trebuie să procedeze românii care dețin două autoturisme sau două proprietăți imobiliare: Legea pe care nu mulți oameni o cunosc

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum trebuie să procedeze românii care dețin două autoturisme sau două proprietăți imobiliare: Legea pe care nu mulți oameni o cunosc Românii care dețin două mașini sau două apartamente, trebuie să știe că vânzarea celei de-a doua mașini sau a celei de-a doua locuințe în decursul aceluiași an calendaristic poate implica costuri suplimentare. Conform unei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea