Procesul lui Iisus

Conform „Evangheliei după Matei”, scrisă în jurul anului 85, la Cina cea de Taină, Iisus şi cei 12 ucenici mănâncă Paştile în cetatea Ierusalim, în seara zilei de joi, 2 aprilie, anul 33. Paharul din care a băut Iisus vin la Cina cea de Taină este Sfântul Graal. La terminarea Cinei au cântat laude lui Dumnezeu, au ieşit din Ierusalim şi au mers pe Muntele Măslinilor, oprindu-se la locul numit Ghetsimani, aflat la 250 m de colţul nord-est al cetăţii, unde era situat şi Templul. După miezul nopţii, între orele 24-1, oamenii arhiereului Caiafa şi evreii l-au arestat pe Iisus după ce Iuda i-a dat sărutarea. În anul 1978 a fost descoperită în Egipt „Evanghelia după Iuda”, scrisă de apostolul Iuda care l-a trădat pe Iisus dându-i sărutarea în grădina Ghetsimani. Această Evanghelie, scrisă de apostolul Iuda în timpul când se afla lângă Iisus, este în curs de traducere în Elveţia şi va fi publicată în acest an. Numai Iuda şi autorul „Evangheliei lui Petru” au scris ca martori oculari lângă Iisus, restul evangheliştilor (Matei, Marcu, Luca, Ioan) au scris după anul 70, nu l-au cunoscut pe Iisus, nu au fost în Palestina şi Ierusalim, adică au scris din auzite. Deci originale în redarea evenimentelor sunt numai „Evanghelia după Iuda” şi „Evanghelia lui Petru”, evangheliile după Matei, Marcu, Luca şi Ioan fiind numai scrieri de mâna a doua.
„Iar cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii. Iar Petru Îl urma de departe până a ajuns la curtea arhiereului şi, intrând înăuntru, şedea cu slugile, ca să vadă sfârşitul. Iar arhiereii, bătrânii şi tot Sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi n-au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au spus: acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc. Şi, sculându-se, arhiereul  I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva Ta? Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu? Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte.” (26,57-66).
Caiafa, ginerele lui Anna, a fost Mare Preot al Templului din Ierusalim între anii 18-36, la care Iisus arestat este dus în jurul orei unu noaptea, adică în ziua de vineri, 3 aprilie (14 Nisan) anul 33. Trebuie să fac precizarea că atunci evreii numărau zilele de la asfinţit la asfinţit, de la ora 18 la ora 18, deci ziua de vineri 3 aprilie (14 Nisan) anul 33 a ţinut de la ora 18 (a zilei de joi, 2 aprilie, cum spunem noi astăzi) până mâine seară la ora 18 (a zilei de vineri, 3 aprilie, cum spunem noi astăzi). După calendarul evreu de atunci, Cina cea de Taină, arestarea, procesul, condamnarea, patimile, răstignirea, moartea clinică şi înmormântarea lui Iisus au avut loc în ziua de vineri, 3 aprilie (14 Nisan) anul 33. Matei ne spune că aceasta era prima zi de Paşte.
Doi martori, mincinoşi sau nu, îl acuză pe Iisus de cuvinte împotriva Templului. Aceasta este o acuzaţie politică. Curtea Templului avea o mare importanţă strategică: era locul central al Ieusalimului, unde se aduna mulţimea şi unde luau naştere ideile politice. Înainte de toate, ea reprezenta sursa principală de venituri şi influenţă a castei preoţeşti (saducheii). Amintea, prin înghesuiala şi hărmălaia ei, de tipicul bazar oriental. Pe nenumărate tarabe se vindeau oi şi porumbei destinaţi ofrandelor: pelerinilor evrei veniţi din toate colţurile lumii li se schimbau monedele greceşti şi romane cu efigii umane, interzise în iudaism, pe sicli şi drahme iudaice, cu care se plătea darea anuală pentru Templu. Profiturile imense, care le reveneau din aceste schimburi, zarafii erau obligaţi să le împartă cu arhiereul (Marele Preot). Distrugând sursa acestor venituri se tăia, implicit, rădăcina puterii lui. Tocmai asta intenţiona Iisus să facă, când i-a izgonit pe vânzători din Templu. Importanţa economică a Templului era dublă: pentru arhierei, care gestionau ofrandele şi tot ceea ce participă la cult; pentru romani, care percepeau taxe şi impozite asupra tuturor acestor activităţi.
Arhiereii şi romanii sunt, deci, interesaţi în buna funcţionare a Templului. Dar Iisus a fost găsit vinovat de Sinedriul în casa lui Caiafa, sau în sala situată în colţul sud-vestic al Templului şi care era destinată acestui organism, de blasfemie pentru că a pretins că este „Fiul Omului”, adică „Fiul lui Dumnezeu” şi, implicit, „Hristos”. Adică acuzaţia a fost religioasă şi procesul religios. Cu largul său concurs, Iisus este condamnat la moarte de către Sinedriu, procesul terminându-se către dimineaţă, cel mai târziu ora patru, în ziua de vineri, 3 aprilie, anul 33. Sinedriul (Sanhedrin), în vremea celui de-al doilea Templu, reprezenta autoritatea supremă a iudaismului în plan civil şi religios. El era un Consiliu format din 71 de membri (arhierei, bătrâni şi cărturari), în care se regăseau toate componentele naţiunii.
„Iar făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat dregătorului Ponţiu Pilat”. (27,1-2).
La Ierusalim, în ziua de 3 aprilie, Soarele răsare la ora 5:27. Sinedriul a ţinut sfat, adică iarăşi s-a întrunit în jurul orei şase dimineaţa ca să-l omoare pe Iisus şi în jurul orei şapte dimineaţa l-a predat lui Pilat. Orice condamnare la moarte, pronunţată de Sinedriu, trebuia confirmată de prefectul roman, ca putere de ocupaţie. Pontius Pilatus a fost prefectul Iudeii între anii 26-36. El a murit din ordinul împăratului, adică s-a sinucis. Unii spun că pe timpul lui Tiberius (care a murit în 26 martie, anul 37) sau Nero (oct. 54- 9 iunie 68). Dar istoricul creştin Eusebius din Cezareea (264-340) ne informează cu exactitate că acest lucru s-a petrecut în vremea împăratului Caligula (26 martie 37-24 ianuarie 41). Philon din Alexandria (30 î.H.-53) în „Legatio ad Caium” şi Flavius Josephus (37-117) în „Antichităţi iudaice” şi „Războiul iudaic” au făcut portretul real al lui Pilat. Biserica creştină nu l-a inclus în rândul sfinţilor, dar în calendarul copt şi etiopian ziua de 25 iunie figurează ca zi a Sfântului Pilat din Pont şi a Sfintei Procula, care a fost nevasta lui.
În ziua de 19 martie, anul 33, ora 15.13, a fost Lună Nouă. În noaptea de 19-20 martie avem prima seceră a Lunii, adică Luna are etatea unu, deci în seara zilei de 20 martie, anul 33, ora 18, a început prima zi a primei luni evreieşti, adică 1 Nisan anul 3793, care a ţinut până a doua zi seara, adică până în 21 martie seara la ora 18 (de la asfinţit la asfinţit). Moise a rânduit ca Paştele să fie ţinut „În ziua a paisprezecea a lunii întâi”, adică în 14 Nisan şi să dureze şapte zile, deci până în 20 Nisan inclusiv. 14 Nisan anul 3793 a fost prima zi de Paşte, fiind vineri la evrei şi, după calendarul nostru de astăzi, ea a ţinut din ziua de joi, 2 aprilie, anul 33, ora 18, până în ziua de vineri, 3 aprilie, anul 33, ora 18. Dar atunci când Paştele cădea într-o vineri, sărbătoarea propriu-zisă începea sâmbătă. În consecinţă, Matei are dreptate când a scris că Iisus la Cina cea de Taină a mâncat Paştele. În ziua de vineri, 3 aprilie, anul 33, ora 22.19, a fost Lună Plină, adică Luna a avut etatea 15. În consecinţă, 15 Nisan anul 3793 a început vineri, 3 aprilie, anul 33, la ora 18 şi s-a terminat sâmbătă, 4 aprilie, la ora 18, fiind ziua Sabatului, deci sâmbătă. Chiar dacă prima zi de Paşte a fost vineri 14 Nisan anul 3793 (care a ţinut de joi, 2 aprilie, ora 18, până vineri, 3 aprilie, ora 18, cum calculăm noi astăzi), Paştele a început să se ţină odată cu Sabatul (sâmbătă), adică începând cu ora 18 a zilei de vineri, 3 aprilie, anul 33, cum calculăm astăzi. Şi, deci, în anul 33, Paştele a coincis cu Sabatul în 15 Nisan, începând cu ora 18 a zilei de vineri, 3 aprilie. Astăzi, ziua calendaristică începe la miezul nopţii, ora 0.00, pe timpul lui Iisus la evrei începea seara la ora 18, iar ziua astronomică începe la miezul zilei, ora 0.00.
„Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Şi L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu eşti regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.” (27,11).
Dregătorul este Pilat, care îl acuză pe Iisus că a spus că este „regele iudeilor”. O acuzaţie politică care a generat un proces politic, cu largul concurs al lui Iisus. Această acuzaţie nu a fost niciodată formulată înainte împotriva lui. Ea nu figurează printre capetele de acuzare pomenite în faţa lui Caiafa şi a Sinedriului, ea nu este invocată de acesta pentru a-i transfera afacerea lui Pilat. Faptul că a pretins această regalitate a fost suficient pentru condamnarea la crucificare, întrucât constituia o ameninţare la revoltă împotriva ocupanţilor romani. Oricare ar fi fost realitatea sau importanţa ameninţării, cele patru evanghelii ale Noului Testament nu încetează să ne arate că Iisus a întreţinut permanent această speranţă, adică speranţa în reînfiinţarea Statului Israel (nu a Statului Iudeu, Evreu). Statul Israel a fost, aproximativ, pe teritoriul Samariei şi Galileii, iar Statul Iudeea (evreu) pe teritoriul Iudeii. Statul Israel a fost desfiinţat în anul 722 î.H. de asirieni şi pe acest Stat a vrut Iisus să-l reînfiinţeze. Actualul Stat Israel este, aproximativ, pe teritoriul vechilor state Israel şi Iudeea, adică Galileea, Samaria şi Iudeea.
„Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri! Atunci l-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit.” (27,24-26)
În jurul orei opt dimineaţa a zilei de vineri, 3 aprilie, anul 33, procesul lui Iisus a luat sfârşit. Gestul simbolic de spălare (abluţiune) a mâinilor, după pronunţarea sentinţei cu moartea, era obicei evreiesc şi nu roman. Pilat i-a aplicat lui Iisus pedeapsa tipică romană de răstignire, preluată ca moştenire de la cartaginezi şi folosită pentru sclavi ori criminali politici. Cum Iisus nu a fost sclav, înseamnă că a fost considerat delicvent politic. O acuzaţie politică, un proces politic, o sentinţă politică şi o răstignire politică. Evreii sunt cei care au vrut moartea lui Iisus, condamnându-l religios, iar romanii au pus-o în aplicare, condamnându-l politic. Din ziua de vineri, 3 aprilie, anul 33, ora opt dimineaţa şi până astăzi, răzbat prin istorie strigătele poporului evreu din piaţa centrală a Ierusalimului, unde era pretoriul: „Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”, cu toate consecinţele negative care au decurs din aceasta. De la ora opt la ora nouă sunt patimile, iar la ora nouă dimineaţa în ziua de vineri, 3 aprilie, anul 33, Iisus este ţintuit cu cuie de fier pe cruce.
Cronologia derulării evenimentelor cristice în Evanghelia după Matei şi Marcu:
– joi, 2 aprilie, anul 33, după ora 19 – până în jurul orei 23: Cina cea de Taină; Iisus mănâncă Paştele.
– joi spre vineri, din jurul orei 23 – până la arestare: Iisus este în grădina Ghetsimani şi, lângă grădină, pe Muntele Măslinilor.
– vineri, 3 aprilie, 33, între orele 0:00 – 1: arestarea lui Iisus în grădina Ghetsimani.
– vineri, 3 aprilie, 33, în jurul orei 1: Iisus este la Caiafa unde-i întrunit şi Sinedriul.
– vineri, 3 aprilie, 33, cel târziu în jurul orei 4: Iisus este condamnat la moarte de Sinedriu pentru blasfemie.
– vineri, 3 aprilie, 33, în jurul orei 6: Sinedriul se întruneşte a doua oară şi confirmă pedeapsa cu moartea.
– vineri, 3 aprilie, 33, în jurul orei 7: Sinedriul îl predă pe Iisus lui Pilat ca să-i confirme pedeapsa cu moartea.
– vineri, 3 aprilie, 33, în jurul orei 8: Iisus acceptând titulatura „regele iudeilor” este condamnat la moarte de Pilat; spălarea pe mâini a lui Pilat.
– vineri, 3 aprilie, 33, între orele 8 – 9: patimile lui Iisus.
– vineri, 3 aprilie, 33, ora 9: Iisus este ţintuit pe cruce.
După calendarul evreu de atunci, toate aceste evenimente cristice s-au derulat în ziua de vineri 14 Nisan anul 3793.
În „Evanghelia după Luca”, scrisă între anii 90-95, avem în plus episodul cu trimiterea lui Iisus de la Pilat la Irod Antipa (tetrarhul Galileii şi Peraeii între anii 4 î.H.-39) şi invers, care s-a derulat între orele 7-8, în dimineaţa zilei de vineri, 3 aprilie, anul 33. După Luca, Pilat şi Irod Antipa nu-l condamnă la moarte pe Iisus. De trei ori a vrut Pilat să-l elibereze pe Iisus şi de trei ori poporul iudeu (evreu) a strigat: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”. Adică poporul iudeu (evreu) l-a condamnat la moarte pe Iisus, pentru că şi-a spus „Hristos rege”, iar în ebraică „Mesia rege”. Ulterior, creştinii au păstrat formula „Hristos Rege” sau „Hristos Împărat”, care în ebraică este titlul cel mai înalt, mai înalt decât cohen (preot), mai înalt decât nabi (profet).
În „Evanghelia după Ioan”, scrisă în jurul anilor 95-97, evenimentele cristice sunt descrise ambiguu, confuz, punându-se accent pe doctrina teologică. Iisus arestat este dus prima dată la Anna, apoi la ginerele său Caiafa. Nu are loc nicio întrunire a Sinedriului. Între orele şase şi şapte dimineaţa a zilei de vineri, 3 aprilie, anul 33, Iisus este dus în pretoriu la Pilat. Aici evreii îl acuză pe Iisus că este un răufăcător, iar Pilat le propune să-l judece ei. După ora şapte începe procesul lui Iisus, fiind acuzat de Pilat că s-a autointitulat „regele iudeilor”. Se deduce clar că această acuzaţie politică vine de la arhierei. Negăsind nicio vină în Iisus, Pilat a vrut să-l elibereze, dar evreii au strigat: „Nu pe Acesta, ci pe Baraba”. Iar Baraba era tâlhar.”(18,40).
Suntem în plin proces, după ora opt dimineaţa a zilei de vineri, 3 aprilie, 33. În continuare, ostaşii romani îl biciuie, îi pun pe cap o cunună de spini, îl îmbracă cu o mantie purpurie (însemn regal), îi dau palme. Apoi Pilat le spune iarăşi evreilor că nu găseşte nicio vină în Iisus. Evreii cer moartea lui Iisus pentru blasfemie, acuzându-l religios. Apoi Pilat iarăşi vrea să-l elibereze, dar evreii strigau: „Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.” (19,22). Aceasta-i o acuzaţie politică cu consecinţa de rigoare: moartea pe cruce. În continuare, procesul se derulează afară din pretoriu. În jurul amiezii, Pilat stă pe scaunul de judecată în locul Gabbata. După ce de trei ori spune că îl găseşte pe Iisus nevinovat, îl predă evreilor care-l răstignesc. Evreii îl acuză religios şi politic. Pilat cedează şi tot evreii îl ţintuiesc pe cruce. După Ioan, numai evreii sunt vinovaţi de moartea lui Iisus. Urmează patimile, adică drumul de la pretoriu la locul numit Golgota şi, în jurul orei 13, Iisus este răstignit pe cruce. În acest proces, Pilat nu pronunţă formal sentinţa de condamnare la moarte a lui Iisus.
După evanghelişti, Iisus a fost condamnat şi executat ca un criminal politic. În concluzie, acuzaţii religioase şi politice, un proces politic, o sentinţă politică care a dus la o răstignire pe cruce. Relatarea lui Marcu este cea mai aproape de realitatea procesului şi, implicit, cea a lui Matei.
Şi în „Evanghelia lui Petru”, scrisă între anii 36-70, procesul are loc în ziua de 3 aprilie, anul 33, sau 14 Nisan anul 3793. Dar numai Irod Antipa şi evreii îl condamnă şi-l crucifică pe Iisus, nu Pilat şi romanii. Acuzaţiile sunt două: s-a considerat „Fiul lui Dumnezeu” şi „Rege al Israelului”. A fost condamnat şi executat ca un infractor politic, motivul fiind scris pe tăbliţa bătută în cuie pe cruce: „Acesta este regele Israelului”. Se pare că aceasta este versiunea reală a procesului, patimilor şi răstignirii. Dar cea mai amplă relatare a procesului o găsim în „Evanghelia lui Nicodim”, scrisă între anii 85-100. Pe parcursul a nouă capitole se derulează în detaliu acest eveniment cristic, aducând în plus următoarele două acuzaţii: Iisus a încălcat Legea şi a profanat Sabatul prin practicarea vrăjitoriei.
Trebuie să reţinem că, după evangheliile canonice, trei au fost acuzaţiile împotriva lui Iisus: s-a numit „Fiul lui Dumnezeu”; cuvintele împotriva Templului; s-a numit „regele iudeilor”. Prima este o acuzaţie religioasă, iar ultimele două sunt acuzaţii politice. Procesul a început ca unul religios şi s-a terminat politic. Acuzaţiile au fost formulate de evrei, Sinedriul şi poporul evreu l-au condamnat la moarte, Pilat a confirmat pedeapsa cu moartea. Răstignirea pe cruce era un procedeu tipic roman. El a fost condamnat politic deoarece, aşa cum spune Marcu: „Şi vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor.” (15,26). Romanii obişnuiau să scrie motivul condamnării pe o tăbliţă, imediat după rostirea sentinţei. Condamnatul mergea cu tăbliţa legată la gât până la locul execuţiei. Aici tăbliţa era luată şi bătută în cuie deasupra crucii.
ec. Vasile TURCU, membru al Academiei de Ştiinţe New York

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---