Problemele învățământului preuniversitar
Ieri, 26 octombrie, în Aula Magna a Universitţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia a avut loc şedinţa de analiz a strii învţmântului preuniversitar judeţean pe anul şcolar 2009 – 2010, fiind prezenţi directori sau directori adjuncţi, inspectori şcolari şi alţi invitaţi de la ISU şi IPJ Alba. Prof. Cornel Sandu, şeful IŞJ Alba, s-a referit la încurajarea participrii la învţmântul obligatoriu, prin protecţie social, infrastructura şcolar, dotarea unitţilor de învţmânt, transport, informatizarea sistemului, oferta de manuale, formarea cadrelor didactice. Totodat, a trecut în revist principalele performanţe obţinute în anul şcolar trecut la olimpiade şcolare şi concursuri sportive, fiind reamintite şi rezultatele la examenul de bacalauareat şi la evaluarea naţional. Prof. Cornel Sandu a mai abordat aspecte legate de absenţe, promovabilitate, elevi corigenţi sau repetenţi, evoluţia abandonului şcolar, etc. Vicepreşedintele CJ Aba, Alin Cucui, a prezentat câteva din proiectele comune, CJ dublând astfel numrul activitţilor organizate de IŞJ Alba. În schimb, „vicele” s-a artat revoltat de promovabilitatea sczut înregistrat la unele licee la BAC, transmiţând şi punctul de vedere al preşedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, potrivit cruia aceste şcoli ar trebui pur şi simplu desfiinţate. Cel mai important aspect pus pe tapet a fost faptul c industriaşii se plâng c şcolile nu mai pregtesc meseriaşi (strungari, frezori, tâmplari sau tractorişti), urmând s se regleze aceast situaţie prin noul plan de şcolarizare. În finalul alocuţiunii sale, Alin Cucui a spus c CJ Alba va sprijini în continuare acţiunile IŞJ Alba din aceste proiecte, în ciuda crizei financiare. Viceprimarul Paul Voicu le-a cerut directorilor albaiulieni s sesizeze eventualele probleme legate de funcţionarea instalaţiilor de înclzire, subliniind sprijinul constant pe care Primria Alba Iulia îl acord unitţilor de învţmânt. Şi subprefectul Raul Tudoraşcu şi-a exprimat nemulţumirea de rezultatele la BAC, punând accentul pe faptul c elevii respectivi n-ar trebui s ajung pân în punctul de a susţine acest examen. Prof. Rodica Andronescu a prezentat aspecte din planul managerial şi noutţile examenelor naţionale, prof. Marcel Stan a expus situaţia privind prevenirea violenţei în şcoli, iar directorul CCD Alba, Deak-Szekely Szilard Levente, a menţionat programele de perfecţionare, publicarea lucrrilor de ctre Editura CCD şi modul de decontare a inspecţiilor speciale şi transportului metodiştilor.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]
INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]
UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului
Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]