Opinii - Comentarii

Probleme ale maşinii cu care vă puteţi confrunta vara. La ce trebuie să fie atenţi conducătorii auto în anotimpul cald

Ioana Oprean

Publicat

în

Atenția pe care o acordați automobilului dumneavoastră vara trebuie să fie la fel de importantă ca și în sezonul rece. Chiar dacă vara pare un anotimp relaxant pentru şoferi, specialiştii avertizează că problemele cu care s-ar putea confrunta un șofer, nu dispar odată cu iarna. Vor fi prezente, doar că în mare parte sunt diferite. Iată zece probleme care vă pot da bătăi de cap în anotimpul cald.

Petrecerea Divorțaților

Aer condiționat slab. Pot apărea probleme cu motorul suflantei și siguranțele care sunt responsabile de viteza ventilatorului. O proastă funcționare sau o cedare completă a acestora duce la lipsa aerului condiționat.

Probleme cu servodirecția. Veți observa aceste lucruri atunci când încercați să efectuați un viraj și simțiți că depuneți efort în manevrarea volanului. Acest lucru este grav. Mașina nu mai răspunde corect la manevrele dorite, mai ales cele rapide.

Un convertor catalitic defect. Funcționarea defectuoasă a acestei piese vă poate aduce amenzi considerabile în cazul unui control. Bujiile ar putea fi vinovate, astfel încât ar fi bine să vă asigurați că acestea funcționează corespunzător.

Bateria începe să dea semne de oboseală. Acumulatorul poate întâmpina probleme la temperaturi extreme, fie ger, fie caniculă. Verificați starea bateriei mai ales dacă plecați la drum lung.

Scurgeri de lichid. Dacă observați că există mici pete care se formează sub mașina dumneavoastră verificați toate lichidele mașinii. Ar putea fi scurgeri provenite din mai multe locuri – frâne, transmisie, lichid servo, rezervor. Nu ignorați nici măcar picăturile mici.

Probleme cu frânele. Dacă începeți să auziți zgomote clare din zona în care se află frânele, ar putea exista unele probleme cu plăcuțele de frână sau cu altceva în sistemul de frânare. Mergeți la un specialist și verificați, nu doar înainte de plecarea în vacanță, ci și în cazul în care folosiți mașina în traficul aglomerat din oraș.

Probleme cu anvelopele. Anvelopele reacționează la temperaturi extreme, în contactul cu tipul de suprafață de rulare. Asigurați-vă întotdeauna că anvelopele sunt umflate corespunzător nu prezintă gâlme și evitați să circulați cu ele foarte uzate. Niște cauciucuri „obosite” influențează dramatic distanța de frânare. Presiunea din pneuri influențează de asemenea consumul.

Parbrizul. De multe ori în vacanță se circulă pe drumuri mai puțin amenajate care pot fi acoperite cu pietriș. Dacă se rulează cu viteză, pietrele pot cauza fisuri parbrizului sau chiar spargerea acestuia. Încetiniți când vă întâlniți cu o mașină care vine din sens invers.

Amortizoarele. Suspensia este afectată de gropile dese aflate pe carosabilul neîngrijit. Iar șoferii români știu pe propria piele acest lucru. Șocurile verticale puternice pe care le suportă automobilul pot cauza probleme la articulațiile mașinii, suspensie și chiar la sistemul de frânare.

Pana de benzină. Între șoferi este denumită altfel, dar nu e locul aici să o spunem. De multe ori nu sunt vinovați șoferii, ci infrastructura. Asigurați-vă că aveți o cantitate mare de combustibil când mergeți prin locuri necunoscute unde trebuie să parcurgeți distanțe mari. Pentru a înlătura acest risc, puteți lua în portbagaj o canistră cu ceva combustibil.

Sursa: digi24.ro

 

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfânta Parascheva 2026. Urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc onomastica

Mădălina Opriș

Publicat

în

Mesaje de Sfânta Parascheva 2026 • Urări și felicitări de bine care pot fi transmise prin SMS pentru Sf. Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei Toți cei care poartă numele de Paraschiva, Parascheva, Paraschiv sau nume derivate ale acestora, Chiva, Chivuța, Vuța, Chivu sau Petcu, își serbează onomastica în data de 14 octombrie, când are loc marea sărbătoare […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani Pe 2 octombrie 1939 s-a născut la Aliman, în județul Constanța, Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară din România. Ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Se stingea din viață pe 8 septembrie 2004, la aproape […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future

Dan HENEGAR

Publicat

în

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future, în 31 octombrie NOSTALGIA revine în această toamnă la Cluj-Napoca, iar următoarea întâlnire cu publicul din Transilvania este programată pentru sâmbătă, 31 octombrie 2026, la BT Arena. De această dată, conceptul evenimentului readuce în actualitate unul dintre momentele memorabile ale adolescenței: Balul […]

Citește mai mult