Rămâi conectat

Politică Administrație

PRO România: Guvernul Dăncilă a distrus într-un an cât a construit guvernarea Ponta în trei ani și jumătate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Măsurile economice și sociale dezastruoase, populismul agresiv, lipsa investițiilor și proiectelor, incompetența și sfidarea repetată a normelor și valorilor europene sunt reperele care pot defini Guvernul Dăncilă la împlinirea unui an de mandat și care, perpetuate în 2019, pot arunca România într-o criză economică, socială și morală fără precedent.

Obediența totală și necondiționată față de Liviu Dragnea a fost calea prin care Guvernul Dăncilă a ajuns cel mai longeviv executiv de când coaliția PSD-ALDE a preluat puterea în 2016, dar și cel mai nociv pentru România devenind o vulnerabilitate majoră pentru stabilitatea, predictibilitatea și credibilitatea țării.

”Este un regres fără precedent pe care România l-a înregistrat în ultimul an de zile, atât în ceea ce privește stabilitatea macroeconomică și socială, cât și în relația cu partenerii noștri europeni și euroatlantici. Toate eforturile și reușitele din perioada 2012-2015 au fost anulate, iar lipsa de viziune a actualului Guvern Dăncilă tinde să aibă consecințe extrem de grave anul acesta atât asupra societății, cât și a mediului de afaceri”, a declarat purtătorul de cuvânt al PRO România, Gabriela Podașcă.

Măsuri precum ”taxa pe lăcomie” sau modificarea de peste 120 de ori a codului fiscal în mai puțin de un an, au bulversat mediul de afaceri, sistemul bancar și companiile din energie care au anunțat deja pentru acest an o limitare drastică a investițiilor, dar și concedieri masive. Din păcate, toată povara fiscală va fi suportată în final tot de cetățeni prin creșterile prețurilor la servicii de bază precum telefonie, internet sau energie. În același timp, toate așa zisele creșteri salariale au fost deja înghițite de inflație, iar presiunea va fi și mai mare odată cu creșterea ratelor ca urmare a majorării ROBOR sau a deprecierii accelerate a leului în raport cu moneda euro.

De asemenea, lipsa unui buget pe 2019, dar și împrumuturile din ce în ce mai greu de obținut pentru a plăti salarii și pensii sunt o altă dovadă a faptului că actualul guvern găsește din ce în ce mai greu bani pentru a-și respecta angajamentele. De altfel, acest lucru s-a văzut deja și în 2018, când actualul Guvern a tăiat zeci de miliarde de lei din banii de investiții, măsură dublată și de incapacitatea cronică de a atrage bani europeni pentru dezvoltare.

În plan extern, Viorica Dăncilă s-a remarcat mai degrabă prin gafele diplomatice repetate pe care le-a săvârșit, dar și printr-o retorică agresivă la adresa Uniunii Europene care tind să pună în pericol relațiile României cu partenerii noștri europeni. Iar cel mai puternic semnal în acest sens este tocmai Rezoluția votată la sfârșitul anului trecut în Parlamentul European privind statul de drept din România.

În mod paradoxal, singura replică la toate aceste eșecuri pe plan intern și extern a fost găsirea unor dușmani închipuiți precum multinaționalele, băncile, Soros, partidele de opoziție și, mai nou, BNR și Mugur Isărescu.

PRO România consideră că această situație trebuie remediată de urgență, iar în acest sens a demarat deja o serie de dezbateri pe domenii de importanță strategică în dialog cu patronatele, sindicale, mediul de afaceri și organizațiile neguvernamentale care să se concretizeze într-un set de politici publice pentru a repune România pe hartă și a îmbunătăți viața cetățenilor.

Comunicat de presă

PRO România Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă: Corneliu Dan Olar a vizitat mai multe localități din Țara Moților cu autobuzul AUR

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Dan Olar a vizitat mai multe localități din Țara Moților cu autobuzul AUR Corneliu Dan Olar, candidatul partidului AUR pentru președinția Consiliului Județean Alba, a plecat marți, 23 aprilie, prin inima Țării Moților dorind să poarte dialog cu moții și să împărtășească viziunea sa pentru un viitor mai bun. Încă din zorii zilei, Olar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea