Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Primarul orașului Teiuș, Mirel Hălălai, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Primarul Mirel Hălălai din Teiuș a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru conflict de interese. Decizia pronunțată vineri, 27 octombrie 2017, nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Instanţa i-a mai interzis edilului din Teiuş dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de doi ani de la data rămânerii definitive a deciziei. Primarul Mirel Hălălai este fratele prefectului de Alba, Dănuţ Hălălai.”

În temeiul art. 396 alin. 2 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul H. M. V. (Hălălai Mirel Vasile – n.r.), la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. În baza art. 67 alin. 2 rap. la art. 66 alin. 2 C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. IV. În temeiul art. 91 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe o durată de 3 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 Cod pen”, se afirmă în minuta deciziei de la Judecătoria Aiud.

Potrivit deciziei de la Judecătoria Aiud, Mirel Hălălai mai trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. De asemenea, acesta a fost obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii ce va fi executată în cadrul Primăriei comunei Stremţ sau Primăriei comunei Galda de Jos şi să plătească suma de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Primarul Mirel Vasile Hălălai, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate în luna iunie 2015. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud pentru suspiciuni privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese. Procurorii au constatat comiterea infracţiunii şi l-au trimis în judecată pe primar. Potrivit raportului ANI, „în perioada exercitării mandatului de primar, Mirel Hălălai (PSD) a încheiat un număr de 10 contracte şi un act adiţional cu S.C. Dami Prod S.R.L., societate comercială în cadrul căreia acesta a deţinut calitatea de asociat (în perioada 23 noiembrie 1994 – 10 iulie 2012), precum şi funcţiile de director general şi administrator (în perioada 13 ianuarie 2010 – 25 iunie 2012), iar soţia sa deţine funcţia de contabil începând cu data de 10 martie 2009. În baza contractelor şi a actului adiţional, Primăria Oraşului Teiuş a efectuat plăţi către S.C. Dami Prod S.R.L., în cuantum de 105.913,38 lei.

De asemenea, aşa cum rezultă din declaraţia de avere completată la data de 14 iunie 2013, persoana evaluată avea acordat, la data de 31 decembrie 2012, un împrumut în sumă de 330.270 lei către S.C. Dami Prod S.R.L., din care, până la data de 31 decembrie 2013, a fost returnată suma de 79.500 lei”. Relaţiile dintre primar şi firma acestuia au fost descoperite şi de Curtea de Conturi. Potrivit raportului făcut public de Curtea de Conturi cu privire la activitatea din 2013, Primăria Teiuş a realizat cheltuieli ilegale de 224.000 de lei. Banii au fost plătiţi către patru firme, la care existau interese printre reprezentanţii administraţiei locale. Astfel, primarul Mirel Hălălai a fost asociat la una dintre ele, arhitectul şef este încă asociat la alta, iar în cazul consilierilor locali, unul este director economic, iar celălalt asociat, la altă firmă. Până la pronunțarea unei decizii definitive, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH” Chedveș Vlad este elev în clasa a II-a la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia. La faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”, ediția a XXVII-a, băiatul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea