Primarii vor şi ei pensii speciale! Se consideră uitaţi de parlamentarii pe care i-au sprijinit în campaniile electorale
Primarii vor şi ei pensii speciale! Aceștia se consideră uitaţi de parlamentarii pe care i-au sprijinit în campaniile electorale. Reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România s-au plâns că, după şapte mandate, au pensii foarte mici, chiar sub salariul minim.
„Vrem ca și pensia, după ce o viață ți-ai pus-o în slujba comunității, să-mi redea demintatea” – primar comuna Cumpăna, jud. Constanța, Mariana Găju.
„În momentul în care au apărut pensiile speciale, pe care dumnealor și le-au adjudecat, la noi nu s-au gândit” – primar comuna Albota, jud. Argeș.
„Dumneavoastră ați ajuns acolo datorită nouă. Noi nu suntem la comune datorită dumneavoastră” – primar comuna Tarcău, jud. Neamț.
Vicepremierul Paul Stănescu le-a dat dreptate primarilor. Însă nu consideră că pensiile speciale sunt o soluţie.
„Le spun colegilor mei parlamentari, când ajungi acolo, începi să te uiți în sus așa, te ia plafonul ăla de cap și zici că ai ajuns că ai fost tu deștept” – Paul Stănescu.
Premierul susţine că e nevoie de o analiză serioasă, înainte de a lua o decizie. În rândul parlamentarilor părerile sunt împărţite, chiar şi în interiorul aceluiaşi partid.
Printre categoriile profesionale care beneficiază de pensii speciale se numără parlamentarii, magistraţii şi militarii.
În 2016, o lege care prevedea pensii speciale pentru aleșii locali a fost declarată neconstituțională.
Sursa: stiritvr.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP
Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP Primăria Câlnic a lansat luni, 30 iunie 2025, în SEAP, procedura de atribuire a contractului de achiziții publice pentru modernizarea infrastructurii rutiere din comună. Valoarea contractului este de peste 4,5 milioane lei, iar data limită […]
VIDEO | Lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din Blaj: Care este termenul de finalizare
Lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din Blaj: Care este termenul de finalizare La Blaj se desfășoară lucrări de eficientizare energetică a celui mai înalt bloc din municipiu. Citește și: VIDEO | Lucrări de reamenajare a zonelor verzi din perimetrul a patru blocuri din Blaj: Când vor fi încheiate „Este o lucrare […]
Florin Roman, atac la conducerea PNL: ”Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”. Deputatul de Alba nu va participa la Consiliul Național al partidului
Florin Roman, atac la conducerea PNL: ”Nu suntem slugi! Deciziile se iau fără dezbatere, doar pentru a hrăni un ego”. Deputatul de Alba nu va participa la Consiliul Național al partidului Florin Roman, deputat PNL de Alba, a lansat duminică, 29 iunie 2025, un atac dur la adresa actualei conduceri a Partidului Național Liberal, anunțând […]