Rămâi conectat

Ştirea zilei

Primăria Blaj construiește un nou cămin de bătrâni cu finanțare din partea CNI. De ce facilități vor beneficia seniorii 

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria Blaj construiește un nou cămin de bătrâni cu finanțare din partea CNI. De ce facilități vor beneficia seniorii

„Investim în Blaj, investim în noi! Astăzi despre noul Cămin de Bătrâni, finanțat de CNI ‼

Construirea noului Cămin de Bătrâni a fost inclusă, în această săptămână, pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții (CNI), în cadrul Programului Național de Interes Public sau de Interes Social! Practic, asta înseamnă că CNI va finanța, din fondurile sale, construirea „Complexului integrat de servicii pentru persoanele vârstnice” Blaj (Cămin de Bătrâni), care va fi amplasat în locul numit „Fântâna Domnișoarei”!

Primăria Blaj va realiza, în maximum 2-3 luni, studiul de fezabilitate, după care Compania Națională de Investiții va scoate la licitație proiectarea și execuția lucrărilor!

Termenul de finalizare a Căminului de Bătrâni Blaj nu ni-l putem asuma, întrucât va fi o investiție a CNI-ului, dar lucrările vor fi realizate în maximum 4 ani!

Noul Cămin de Bătrâni din Blaj va avea 80 de locuri și se va adresa persoanelor vârstnice cu grade diferite de dependență. În acest sens, vor exista mai multe tipuri de cazare pentru cei care își vor petrece „bătrânețile” aici:

-cazare tip spital;
-cazare tip hotelier (camere cu 1-3 locuri);
-cazare în case de tip pensiune (apartamente cu 1-2 camere, cu servicii comune) sau case individuale.

Persoanele care vor locui la noul Cămin de Bătrâni din Blaj vor beneficia, în cadrul proiectului, de servicii medicale, precum ergoterapie, servicii psihologice sau servicii de recuperare și reabilitare funcțională!

Toate spațiile de cazare (interioare și exterioare) vor beneficia de cele mai moderne condiții, conform standardelor orașului european pe care-l construim zi de zi!”, transmite Gheorghe Valentin Rotar, primarul orașului Blaj, pe mediul de socializare


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 1 IULIE 2025: 434 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș

Ziarul Unirea

Publicat

în

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 1 IULIE 2025: 434 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025.  Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea