Sport
Prima medalie la box pentru CS Unirea Alba Iulia
Timp de o săptămână la Călăraşi s-au desfăşurat finalele Campionatelor Naţionale de Box destinate cadeţilor la care s-a înregistrat prima participare într-o competiţie oficială a sportivilor secţiei de box din cadrul CS Unirea Alba Iulia. După o perioadă lungă de eforturi soldată cu înfiinţarea secţiei de box în luna mai, clubul a reuşit să trimită la această întrecere un număr de 3 sportivi însoţiţi de antrenorul maestru Nicolae Paştiu. Prima prezenţă a însemnat şi întâia medalie naţională, adusă de către Ion Pleş care a reuşit să se califice în finala categoriei 46 kg şi a obţinut medalia de argint. În cadrul categoriei 52 kg a luptat şi fratele sportivului medaliat, Ştefan Pleş care s-a clasat pe locul 5 fiind aproape de medalia de bronz. Ambii sportivi sunt elevi la Şcoala Generală Berghin şi sprijiniţi de către firma Livio&Dario din Alba Iulia care le asigură transportul la antrenamente. Cel de-al treilea participant a fost Alexandru Bişboacă, elev al Şcolii Generale „Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia, la categoria +76 kg, uniristul terminând pe poziţia a 5-a. De subliniat este şi prezenţa în calitate de arbitru la naţionale a multiplului medaliat în această disciplină sportivă, albaiulianul Waldemar Cucerean. Conform informaţiilor acesta a avut prestaţii foarte bune având reale perspective de a deveni arbitru AIBA.
„E o participare care ne mulţumeşte din toate punctele de vedere. Speranţele noastre se leagă de reclădirea acestei ramuri sportive care a adus în decursul anilor glorie internaţională judeţului nostru. Sperăm ca autorităţile să observe că sportivii noştri muncesc şi fac performanţă iar conducerea clubului încearcă să-şi respecte promisiunile făcute şi să-i sprijine în continuare, prioritară fiind în acest moment amenajarea sălii de antrenament în care boxerii se pregătesc”, a declarat Gabriel Marius Anghel, director CS Unirea Alba Iulia.
Dan HENEGAR

Sport
FOTO: Cosmin Ionaș-Rădoi, gol în Liga a 4-a la nici 16 ani, pentru Viitorul Vama Seacă
În prima partidă a etapei a 28-a a Ligii a 4-a, Viitorul Vama Seacă – Kinder Teiuș 4-1 (1-0): Ionaș-Rădoi (2), S. Groza (47, 85), M. Găldean (80)/ Rancea (62).
Scorul a fost deschis de talentatul Cosmin Ionaș-Rădoi, care la nici 16 ani (vârstă pe care o va aniversa în 14 iunie), a marcat primul său gol în Liga a 4-a.
Tânărul fotbalist a debutat în actuale ediție sub comanda antrenorului Andrei Podar, a mai prins primul unprezece și a oferit și pase devisive, pregătindu-se ca la vară să ajungă la juniorii Unirii Alba Iulia (cu care se și antrenează în prezent). În prima repriză, potarul gazdelor Daniel Lepădat a apărat un penalty executat de R. Domșa (34). Cel mai clar succes al stagiunii pentru gruparea din comuna Hopârta, ce are 5 victorii și o remiză în fața fanilor în retur. Kinder continuă seria modestă, cu a 5-a înfrângere la rând (teiușenii au o victorie și o remiză în 2022);
Sport
Avântul Reghin – Unirea Alba Iulia 1-1 (1-0) | Zi neagră! “Alb-negrii” au retrogradat în Liga a 4-a!
20 mai 2022 rămâne o zi neagră în istoria fotbalului din Cetatea Marii Uniri, Unirea Alba Iulia retrogradând în Liga a 4-a, după remiza de la Reghin, scor 1-1 (0-1), meci în care victoria era obligatorie!
Egalul din orașul viorilor, într-o confruntare în care victoria era unica variantă pentru “alb-negri”, a adus vacanța în Seria a 9-a, lucrurile în subsol fiind lămurite cu o etapă înaintea finalului.
Sunt șanse ca “alb-negrii” să se regăsească în 27 august, data debutului viitorului sezon, tot pe a treia scenă, pe considerentul acordării unui loc disponibil sub soarele Ligii a 3-a, însă amărăciunea momentului critic rămâne!
Din 1969, adică în urmă cu mai bine de o jumătate de veac, niciodată Unirea Alba Iulia nu a cunoscut o retrogradare în Liga a 4-a, o statistică ce spune enorm despe prezentul fostei prim-divizionare.
Un campionat chinuitor pentru echipa fanion a Albei, cu jucători ce și-au dus crucea până la capăt într-o criză financiară pregnantă, la finele căruia rămâne contraperformanța pe hârtie. Nu mai vorbim de umilință, de rușine etc, întrucât nu mai are niciun sens! Rămâne așa… Adică, rămânem… cu imaginea actuală a unui club ce peste 2 ani vrea să celebreze Centenarul printr-o promovare în Liga a 2-a. Asta după ce, în această vară, primăria municipiului va prelua fotbalul, pentru a-l salva de la dispariție.
Până atunci, să consemnăm o remiză amară a elevilor lui Marcel Rusu, un punct ce nu ajută Unirea Alba Iulia decât în planul consolării cu al 4-lea joc la rând fără eșec (3 victorii).
Finalul a fost cu nervi, iar în minutul 90 au fost acordate două cartonașe roșii, câte unul în fiecare tabără (Oluwaseun de la oaspeți fiind eliminat, împreună cu Nimrod). Tensiunea și-a spus cuvântul, s-a produs o altercație la marginea terenului, cu o încăierare între cele două tabere.
*1-0, MIN. 39: AD. MURAR a transformat un penalty, șut în dreapta, lovitură de pedeapsă obținută tot de el, după un duel cu Dehelean
*1-1, MIN. 54: INDREI a egalat cu un șut sub bară, după o pătrundere extraordinară a lui Fetița
Două ocazii albaiuliene, Fetița (13) și Iepure (22). La reluare, Oluwaseun a scăpat în dreapta (47), dar nu a ales cea mai bună soluție, o altă situație majoră a fost accea a lui Indrei (61).
Avântul: Bucin/cpt – Bugnar, D. Chirilă, R. Suciu, Nimrod – M. Pop, Vrabie, P. Luca, Harko – G. Chirilă, Ad. Murar; rezerve Raica, Șerbănați, M. Bucur, P. Pașca, Toth, Grigoraș, Z. Crișan, D. Popa, T. Truță. Antrenor Vilmoș Stoica.
Unirea: Ciorgovean – Bârdea, Dehelean, Scrob/ cpt, Oneț – Adnan – Iepure (46, An. Moldovan), Mâlnă, Fetița, Indrei – Oluwaseun; rezerve Sîntoma, Ispas, Sg. Tineiu, Bakcsi, Lupea, M. Codrea, Banienschi, Harangozo,. Antrenor Marcel Rusu.
Arbitri V. Buzea (Buftea), I. Neacșu (București), Al. Mihăilă (Rm. Vâlcea) Observatori I. Szekely (Cluj-Napoca), B. Lie (Făgăraș)
Sport
FOTO| Fățan Luca Petru, boxer legitimat la CS Unirea Alba Iulia: Medalie de argint la Cupa României la Cadeți
FOTO| Fățan Luca Petru, boxer legitimat la CS Unirea Alba Iulia: Medalie de argint la Cupa României la Cadeți
Fățan Luca Petru, pugilist legitimat la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, a câștigat medalia de argint la Cupa României la Cadeți, desfășurată la Drobeta Turnu Severin. Sportivul este pregătit de către Andrei Dărămuș, boxer retras recent din activitate, care a început munca de antrenorat. Aceasta este, de altfel, prima medalie obținută de un sportiv pregătit de Andrei Dărămuș.
Boxerul nostru are 14 ani și a concurat la categoria de greutate 66 de kilograme. Cupa României s-a desfășurat în sistem piramidal. Fățan Luca Petru a câștigat 3 meciuri, însă a pierdut în finală, clasându-se astfel pe locul 2 la categoria sa de greutate.
„Este un boxer foarte muncitor, ascultător, care a obținut un rezultat foarte bun. El are un mare potențial și va mai concura la alte competiții la care, sper eu, va ieși campion. Luca face box de circa 1 an, timp în care a progresat și a surprins plăcut cu prestația sa. În ceea ce mă privește, pot să spun că, în calitate de antrenor, am avut emoții mai mari decât în ring. Am trăit intens fiecare meci și suntem mulțumiți de rezultat, dar la viitoarele competiții ne dorim mai mult”, a spus Andrei Dărămuș.
În sala de antrenamente, antrenorul Andrei Dărămuș este sprijinit de maestrul Ioan Dărămuș (fost boxer). Ioan Dărămuș este, de asemenea, un ajutor important pentru boxeri.
Competiția a fost destinată sportivilor de 13 și 14 ani. CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) transmite felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor!
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2022. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2022. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 15 ore
Avântul Reghin – Unirea Alba Iulia 1-1 (1-0) | Zi neagră! “Alb-negrii” au retrogradat în Liga a 4-a!
-
Actualitateacum 20 de ore
Rubla, mai puternică decât dolarul american: Cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani
-
Sportacum 19 ore
FOTO| Fățan Luca Petru, boxer legitimat la CS Unirea Alba Iulia: Medalie de argint la Cupa României la Cadeți
-
Actualitateacum 13 ore
Variola maimuței: Organizaţia Mondială a Sănătăţii se reuneşte într-o întâlnire de urgenţă pe tema noului focar izbucnit în Europa
-
Politică Administrațieacum 22 de ore
Comunicat de presă| Radu Cristian, PSD Alba: „PSD – alături de cei mulți! Peste 3 milioane de oameni vor primi vouchere pentru alimente”
-
Actualitateacum 23 de ore
Producătorii români de cireșe se plâng de producția slabă și de lipsa cumpărătorilor: „Cel mai prost an din ultimele decenii”
-
Actualitateacum 23 de ore
Casa Verde Fotovoltaice 2022: Cererile pentru subvenție de la stat. Când începe noua sesiune de depuneri, anunțul președintelui AFM
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Trei tineri din Alba, amendați de polițiști cu câte 700 de lei: Gălăgie, sticle sparte și injurii, în spațiul public
-
Curier Județeanacum 24 de ore
PROTESTUL de la Spitalul Aiud: Consiliul Local Aiud a transmis Ministerului Sănătății o solicitare pentru asigurarea banilor necesari