Rămâi conectat

Curier Județean

Președintele Alumni UAB, Cristian Dima, scrisoare deschisă pentru Gabriela Szabo, ministrul Tineretului și Sportului

Publicat

în

Doamnă ministru,

V-am admirat întodeauna pentru cariera dumneavoastră sportivă și din cât am observat sunt câteva eforturi și în ce privește sportul românesc la nivel de minister, dar nu uitați că dumneavoastră conduceți Ministerul Tineretului şi Sportului nu Ministerul Tineretului sau Sportului. E inexplicabil să văd că aplecare mai mare UAB01asupra tineretului o desfășoară ANPCDEFP decât MTS, sau considerați oare că prin sport vă adresați tinerilor. Nu cred că înțelegeți atât de prost o astfel de instituție. De ce vă acuz că nu vă preocupați de tineret. Studenții sunt tineri și activitățile dedicate lor intră în activitatea ministerului pe care îl conduceți. Din păcate se pare că această direcție din cadrul ministerului nu prea funcționează și dacă vreau să vorbesc cu cineva care se ocupă de studenți nu reușesc să contactez telefonic pe nimeni, decât un consilier incapabil care mă amână de pe o zi pe alta, nefiind în stare să îmi dea o rezolvare unei spețe pe care eu o consider o nedreptate și o ilegalitate.  În cazul în care nu sunteți la curent cu ce se întâmplă în ministerul pe care îl conduceți, aflați de la mine că unii dintre angajații dumneavoastră nu își fac treaba pentru care sunt plătiți din banul public, ba chiar și încalcă legea și nu răspund adreselor în timpul legal. Vorbesc aici, deschis, despre o situație din cadrul Direcției Programe și Proiecte pentru Tineret și Studenți. Probabil pentru dumneavoastră și colegii dumneavoastră suma de 25.186 lei reprezintă ceva insignifiant, însă pentru organizația pe care o conduc reprezintă modul în care în mod voluntar aducem o mică contribuție în educația tinerilor. Repet, membrii organizației noastre și corpul de voluntari implementează proiecte pentru educația tinerilor în mod voluntar, Asociația Alumni UAB neavând niciun angajat. Din timpul meu și câteteodată din salariul meu de 1300 de lei (din nou o sumă modică pentru dumneavoastră), aloc o parte considerabilă pentru a face ceva în comunitatea de tineri albaiuliană. Astfel de inițiative am derulat atât prin fonduri ale Fundației Comunitare Alba (un ONG) cât și prin mai multe proiecte mici (5000 Euro) finanțate de Comisia Europeană.

Dar să vă descriu situația în care ne aflăm. În luna Aprilie a anului 2014 s-a lansat anunțul pentru Concursul Național de Proiecte de Tineret și Concursul Național de proiecte studențești. În cadrul ultimului dintre cele două, Asociația Alumni UAB pe care o conduc a depus un mic proiect, proiectul DAC-OS nr. Înregistrare 4415/07.05.2014. În data de 16.06.2014 s-au afișat rezultatele și din păcate nu am fost prin lista de proiecte aprobate deși consideram noi că am depus un proiect bun, motiv pentru care am depus contestație (Nr. 971/18.06.2014). Răspunsul la contestație a fost unul neașteptat, proiectul nostru a obținut cel mai mare punctaj dintre toate proiectele declarate câștigătoare și înainte și după contestații și nu doar la proiectele studențești cât și la cele de tineret. Așadar, după contestație s-a dovedit că proiectul nostru e cel mai bun. Bucuria a fost mare pentru toți cei care am lucrat, însă după scurt timp a venit și deziluzia și dezamăgirea. Cum s-a făcut cum nu s-a făcut, declarați căștigători tot nu am văzut finanțarea. Suntem un ONG mic și nu ne permitem să cheltuim bani în judecăți așa că ultima noastră modalitate de luptă este să vă adresăm această scrisoare deschisă.

Elit - Gustul Desăvârșit

Ce s-a întamplat, doamnă ministru?

–          În data de 03.07.2014 am fost contactat telefonic de către d-na Ilinca Stemat, consilier în cadrul Direcției Programe și Proiecte pentru Tineret și Studenți și am fost anunțat că voi primi pe e-mail o cerere de accord cu privire la sumele aprobate (deși metodologia prevede doar pentru proiectele locale o astfel de aprobare în care ar trebui să se menționeze și date cu privire la semnarea contractului de finanțare). Deoarece unele situații cu privire la locația stabilită în cadrul proiectului s-au schimbat am întrebat dacă se poate schimba locația stabilită în cadrul proiectului și am fost sfătuit să fac o cerere în acest sens, dar mai înainte să răspund respectivului accord.

–          În aceași zi 03.07.2014 am primit respectivul acord emis de Direcția Programe și Proiecte pentru Tineret și Studenți cu nr. 1292/03.07.2014 în care erau speficicate categoriile de cheltuieli aprobate precum și faptul că pentru detalii suplimentare, în vederea încheierii formalităților legale de finanțare nerambursabilă, persoană de contact din partea MTS – Direcția de Programe și Proiecte pentru Tineret și Studenți: Ilinca Stemat Consilier II.

–          În data de 04.07.2014 am transmis pe adresa de mail a doamnei Ilinca Stemat o adresă prin care ne-am exprimat acordul cu privire la sumele alocate (nr de la noi: 12/04.07.2014). În aceași zi am transmis doamnei Ilinca Stemat solicitarea de relocare (nr de la noi: 13/04.07.2014).

–          În data de 05.07.2014 am sunat-o pe doamna Ilinca Stemat care mi-a confirmat că au ajuns documentele mai sus menționate și am întrebat cum se va derula în continuare procedura de contractare pentru că în metodologie nu regăsesc foarte multe informații legate de procedură. Mi s-a transmis să aștept și că voi fi contactat.

–          Am așteptat până la momentul în care proiectul trebuia să debuteze, moment în care am revenit cu un telefon la doamna Stemat. Mi-a transmis ca au fost ceva probleme legate de contract și că ea este în concediu dar în momentul în care va reveni la birou mă va informa cu privire la această situație.

–          A mai trecut o lună, când am revenit cu telefoane la doamna Stemat, la care nu mi-a răspuns decît după multe insistențe la care mi-a spus că urmează să primesc un răspuns cu privire la problema respectivă.

–          Alte telefoane prin care am primit același răspuns dar și că nu are cine să semneze hârtia respectivă. Totodată întrebând de posibilitatea ca problema să se rezolve am fost informat că dacă contractul nu s-a semnat conform metotologiei în termen de 30 de zile, nu se mai poate finanța proiectul. Am replicat că dacă am fost informat că a existat o problemă la departamentul economic cu privire la contract, eu nu aveam cum să semnez acel contract care nu exista și că în mod normal trebuia să primesc un răspuns conform legii. Mi s-a transmis din nou vă voi primi un răspuns.

–          În 16.10.2014 am trimis o adresă prin care solicitam un răspuns pentru cele menționate mai sus. După o lună am început să sun și să întreb care e situația adresei mele și am fost informat telefonic atât de doamna Stemat cât și de alte personae din cadrul direcției că voi primi un răspuns dar că nu este domnul director care să semneze documentul.

–          În data de 27.11.2014 am depus o reclamație atât la secretarul de stat al ministerului cât și la cele două direcții. Tot fără nici un răspuns, deși am telefonat din nou la doamna Stemat să îmi confirme dacă adresele mele au ajuns. Aceasta a confirmat și mi-a promis că voi primi un răspuns doar că directorul a fost ocupat și nu a avut timp să semneze răspunsul care este deja pregătit. Mai mult am solicitat numerele de înregistrare ale adreselor mele și doamna Stemat mi-a promis că mi le va trimite prin e-mail. La fel și răspunsul la adresele mele le va trimite atât prin Poșta Militară cât și prin e-mail.

 Cu regrete, Cristian Dima

Președinte Asoociația Absolvenților

Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Curier Județean

FOTO| Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, prezenți la BSDA 2022: Expoziţia internaţională dedicată industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi private

Publicat

în

FOTO| Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, prezenți la BSDA 2022: Expoziţia internaţională dedicată industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi private

Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au participat la cea de-a opta ediţie a „Expoziţiei internaţionale dedicată industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi securităţii private – BSDA 2022”. Expoziția s-a desfășurat în perioada 18-20 mai la Complexul expozițional ROMAERO S.A. din București și a reunit peste 400 de firme de prestigiu din țară și străinătate, din 33 de țări, fiind cel mai mare eveniment de acest gen din estul Europei.

Citește și: Produsele Fabricii de Arme de la Cugir, prezente la o expoziție internațională de apărare. Mesajul secretarului de stat Horațiu Clepan

Participanții au prezentat echipamente și capabilități militare, precum și ultimele tendințe și soluții tehnice obținute de cercetarea științifică în domeniul securității și apărării.

Elit - Gustul Desăvârșit

La finalul vizitei, elevii militari s-au declarat încântați de expoziția de tehnică militară dar și de întâlnirea cu militari români și străini, prezenți la eveniment.

„Astăzi a fost o zi cu adevărat specială pentru noi, elevii militari. A fost primul eveniment de o asemenea anvergură la care am participat. Am avut oportunitatea de a conversa cu militari străini, americani și polonezi, și de a admira tehnica militară din toate categoriile de forțe. Punctele centrale au fost, fără îndoială, aeronavele de transport, elicopterele și autovehiculele expuse pe platforma exterioară. De asemenea, am povestit cu studenții academiilor militare care ne-au oferit informații ce ne vor ajuta în alegerea carierei. Mă bucur mult că am avut ocazia de a fi prezentă la BSDA 2022 și sper ca în viitor să mai particip la astfel de evenimente”, a mărturisit eleva sergent Maria Noja.

„Vizita pe care am făcut-o la evenimentul BSDA ne-a oferit oportunitatea, nouă, elevilor din primii doi ani de studiu, să ne îmbogățim cunoștințele în ceea ce privește tehnica militară și să observăm cu atenție fiecare detaliu al aparatelor de zbor, autovehiculelor militare și echipamentelor militare românești și internaționale care au fost prezentate. Pentru ultimii doi ani de studiu, această vizită a reprezentat o ocazie perfectă pentru a obține informații despre alegerea unei cariere în Armata României, vizită în cadrul căreia aceștia au reușit să vorbească cu militarii români și americani, care le-au dezvăluit o mulțime de informații despre nenumăratele opțiuni care le sunt puse la dispoziție în carieră militară. În același timp, această experiență a reprezentat pentru noi un moment bine meritat de relaxare în cadrul căruia am primit informații despre funcționarea roboților, armelor, aparatelor de zbor, autovehiculelor și auto-blindatelor militare, echipamentelor militare, dar nu în ultimul rând am avut deosebita plăcere de a le încerca în realitatea virtuală, în simulatoarele puse la dispoziție de către reprezentanții categoriilor de forțe”, a spus elevul fruntaș Ionuț Colcer.

„Am plecat în această experiență cu gândul să căutăm și să aflăm diferite informații care să ne ajute în orientarea în carieră, dar și să cunoaștem lucruri noi despre forțele armate. Am acumulat un bagaj mare de noi informații legate de tehnica militară dar și despre viața de militar. Am purtat discuții cu militari români și străini, care ne-au oferit sfaturi și ne-au surprins în mod plăcut, fiind foarte amabili și respectuoși cu noi. Am primit răspunsuri la toate întrebările pe care le aveam. A fost o experiență minunată”, au mărturisit elevele caporal Denisa Frunză și Denisa Costa.
„A fost o experiență foarte plăcută, am văzut multe lucruri impresionante care m-au fascinat extrem de mult. Am întâlnit militari români experimentați, care ne-au prezentat minunata expoziție. Am stat de vorbă cu militarii americani și cu cei polonezi, aceștia explicându-mi multe lucruri despre tehnica lor militară. Sper să am ocazia să merg și la următoarea ediție a expoziției”, a spus elevul fruntaș Andrei Palagi.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

FOTO| Plic ilustrat emis de Asociația Filateliștilor Alba în 1981: Prima ediție a Festivalului „Lucian Blaga”. Exponatul lunii mai la Muzeul „Ioan Raica” din Sebeş

Publicat

în

Plic ilustrat emis de Asociația Filateliștilor Alba în 1981: Prima ediție a Festivalului „Lucian Blaga”. Exponatul lunii la Muzeul „Ioan Raica” din Sebeş

Exponatul lunii mai 2022, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeş, este un plic ilustrat emis de Asociaţia Filateliştilor din România, Filiala Alba, în anul 1981, cu ocazia primei ediții a Festivalului „Lucian Blaga”, un eveniment important pentru viaţa culturală a României la începutul anilor ’80.

Cu toate că şi emisiunile filatelice au servit regimului comunist drept instrumente de propagandă, Asociaţia Filateliştilor din România şi Poşta Română au reuşit să emită constant mărci poştale sau plicuri ilustrate, cu ocazia unor evenimente importante sau pentru a celebra diferite personalităţi ale culturii şi ştiinţei. Dacă în primii ani ai regimului comunist au fost omagiaţi, în special, scriitori şi poeţi ruşi, precum A. S. Puşkin (1949) şi N. V. Gogol (1952) , au urmat şi cei români, în 1952 fiind emise mărci poştale cu ocazia centenarului naşterii lui Ioan Luca Caragiale. Acestora li s-au adăugat, mai târziu, alte astfel de emisiuni filatelice, precum cele din 1956, prilejuite de împlinirea a 75 de ani de la nașterea lui George Enescu și a 125 de ani de la cea a lui Theodor Aman. După 1965, personalităţile ştiinţei și culturii sovietice au mai fost omagiate doar ocazional, iar dintre cele autohtone, s-au bucurat de această onoare Ștefan Luchian, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Panait Istrati, Mihail Sadoveanu, dar și alții.

Elit - Gustul Desăvârșit

În acest context, în anul 1981, Asociaţia Filateliştilor din România, Filiala Alba, a emis într-un tiraj restrâns un plic ilustrat, prin care marca organizarea la Sebeş a primei ediţii a Festivalului de Poezie „Lucian Blaga”. În patrimoniul Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș se păstrează un exemplar al acestei emisiuni filatelice, pe care îl propunem publicului ca exponat al luni mai.

Citește și: FOTO| Biroul unde scriitorul Lucian Blaga și-a scris cele mai importante opere ar putea RĂMÂNE în inima comunității sale: Primăria Sebeș vrea sa îl cumpere de la familia sa pentru 10 000 de euro

Plicul ilustrat poartă ca imagine principală portretul lui Lucian Blaga, desenat, redat cu cerneală tipografică de culoare albastru închis, pe un fundal alb, reprezentat de hârtia plicului. Chipul poetului este încadrat într-un medalion de culoare roşie, decorat cu motive vegetale. Sub medalion, pe o panglică, este redat autograful acestuia, iar dedesubt este precizat evenimentul căruia i-a fost dedicată emisiunea filatelică, «FESTIVALUL DE POEZIE / „LUCIAN BLAGA”». Partea superioară a medalionului este flancată de anii naşterii şi morţii poetului, „1895″ şi „1961″.

Plicul a fost obliterat cu o ştampilă specială dedicată festivalului de la Sebeş, aplicată în partea superioară, suprapunând parţial timbrul. În amprenta acesteia, imprimată cu cerneală tipografică neagră, în partea centrală se distinge portretul lui Lucian Blaga, încadrat de textele „FESTIVALUL DE POEZIE” şi „2575 – SEBEŞ – ALBA”, dispuse în partea superioară şi, respectiv, inferioară a ştampilei, urmărind conturul circular al acesteia. În partea stângă, pe două rânduri, este consemnată data începerii evenimentului, „15-05 / 1981″, iar în dreapta, ieşind parţial din chenarul ştampilei, este redată schematic o carte pe care este imprimat textul «„Lucian Blaga” Ediţia I». Plicul este francat cu o marcă de 55 de bani, datând din anul 1970, purtând, în partea superioară, înscrisul „ANUL INTERNAŢIONAL AL EDUCAŢIEI 1970″.

Emisiunea filatelică dedicată Festivalului Interjudețean de Poezie „Lucian Blaga”, cum se numea manifestarea în anii ’80, a fost urmată şi de altele, edițiile următoare bucurându-se, la rândul lor, de atenţia şi de aprecierea filateliştilor din judeţul Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

Primăria Sebeș: Proiect în valoare de 4 milioane de euro pentru un transport local ecologic, prin finanțare nerambursabilă europeană

Publicat

în

Primăria Sebeș: Proiect în valoare de 4 milioane de euro pentru un transport local ecologic, prin finanțare nerambursabilă europeană

Pentru îmbunătățirea serviciului de transport public oferit cetățenilor, Primăria Municipiului Sebeș a depus un proiect important prin care solicită o finanțare nerambursabilă europeană din Planul Național de Redresare și Reziliență,Componenta 10 – Fondul Local, în valoare de 20.643.588,59 lei, echivalentul a 4.193.550 euro.

Numărul de mijloace de transport care urmează a fi achiziționate este de 9 autobuze din gama celor nepoluante, cu lungimea de 10 metri.

Elit - Gustul Desăvârșit

Vor fi realizate un număr de 9 stații de încărcare lentă (câte una pentru fiecare vehicul) și 3 stații de încărcare rapidă (1 stație pentru 3 autobuze).

În anul 2020, în Municipiul Sebeș, au fost înregistrate 11.596 autoturisme, reprezentând un indice de motorizare de 355 autoturisme la 1000 de locuitori, valoare cu 3% mai mare decât valoarea medie județeană și cu 8% mai mare decât valoarea medie națională. Utilizarea acestor autovehicule poate fi diminuată prin realizarea de investiții în transportul public, astfel încât acesta să devină mai atractiv și mai accesibil.

Electrificarea autobuzelor este o cale promițătoare de a reduce amprenta de carbon datorată transportului public, având în vedere că mijloacele de transport în comun bazate pe sisteme de propulsie electrice sunt capabile să rezolve provocările transportului public. Efectele pozitive privind impactul asupra mediului (reducerea zgomotului, reducerea poluării atmosferice) vor fi resimțite de toți locuitorii municipiului.

Mijloacele de transport achiziționate în cadrul cererii de finanțare vor fi puse la dispoziția operatorului de transport căruia îi va fi delegat contractul de servicii întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007. Acestea vor opera pe traseele care asigură transportul urban și legătura dintre centrul urban Sebeș și localitățile aparținătoare Răhău, Petrești și Lancrăm.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare