Rămâi conectat

Ştirea zilei

Precizări ale DSP Alba referitor la numărul mare de cazuri de COVID din Alba: Majoritatea lor provin de la 2 operatori economici

Ziarul Unirea

Publicat

în

Precizări legate de situația înregistrată azi, 18 iulie 2020, când se remarcă un număr crescut de cazuri pozitive în județul Alba:
– Majoritatea cazurilor nou apărute provin de la 2 operatori economici din județ. Acestea sunt dispersate pe raza a 12 UAT-rui, fără a fi concentrate într-o singură localitate. Cazurile au fost depistate ca urmare a solicitărilor agenților economici de a-și testa personalul;
– În ambele cazuri, ca urmare a colaborării permanente între operatorii economici și specialiștii DSP, a fost testat întreg personalul din cadrul unităților afectate;
– S-a preferat testarea masivă și identificarea pozitivilor, pentru a elimina de la început riscurile unor viitoare contaminări;
– Din verificările efectuate a reieșit să ambii operatori economici au proceduri stricte și clare de dezinfecție și triaj epidemiologic și au respectat legislația ce revine angajatorilor. Specialiștii DSP consideră că infectarea între angajații unităților a avut ca și cauză principală procentul de asimptomatici, aproximativ 90%;
– Atât DSP Alba cât și operatorii economici au optat pentru o testare masivă și în forță, identificarea pozitivilor și izolarea acestora, precum și a contacților, pentru a proteja deopotrivă persoanele pozitive, cât și pentru a evita viitoare contaminări;
– Operatorii economici și-au manifestat încă de la început dorința de testare a întregului personal, de la primele suspiciuni;
– Nu se pune problema suspendării activității întrucât operatorii economici în cauză și-au efectuat într-un timp foarte scurt activitățile de dezinfecție și decontaminere ce se impun în astfel de situații, acestea fiind continue și efectuate la cele mai înalte standarde;
– Nu ne sperie 40 de pozitivi pe care avem capacitatea să îi gestionăm, cât ne-ar fi speriat să nu-i fi identificat, să nu fi știut de existența lor;
– Întreg personalul DSP este mobilizat în derularea anchetelor epidemiologice deschise;
– Am mai trecut prin asta în județul Alba și, prin muncă și seriozitate, am demonstrat că lucrurile pot fi ținute sub control;
– Operatorii economici colaborează cu DSP Alba, aceștia au respectat cu strictețe procedurile pe vreme de pandemie;
– Ca și în cazul altor focare din județ, politica DSP este de a testa masiv, chiar dacă asta înseamnă să găsim mulți pozitivi într-un timp scurt, însă așa avem șansa să punem frână răspândirii masive și necontrolate;
– Majoritatea pozitivilor sunt în curs de transfer către unități specializate pentru supraveghere și tratament;
– Recomandăm populației județului să respecte cu strictețe recomandările de distanțare socială și igienă personală!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud

Ziarul Unirea

Publicat

în

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea