Rămâi conectat

Actualitate

Poziţionarea secţiilor de poliţie rurală din Alba poate suferi încă modificări

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Stadiul reorganizării serviciului poliţienesc din mediul rural din judeţul Alba, la 9 luni de la intrarea în vigoare a legii, a fost analizat ieri la sediul Prefecturii Alba de prefectul Ştefan Bardan şi chestorul principal de poliţie, şeful IPJ Alba, Ioan Nicolae Căbulea. În judeţul Alba sunt operaţionale, de la 1 septembrie a.c, 11 secţii de poliţie rurală, deservite de 190 de poliţişti. Potrivit bilanţului de activitate al poliţiei rurale, Secţia 4 Unirea se află în topul numărului de furturi sesizate de populaţie, peste media pe judeţ, urmată de Secţia Albac şi Secţia Galda. În topul infracţiunilor de lovire, pentru care a fost sesizată poliţia rurală, conduce Secţia Câmpeni, urmată de Albac şi Galda. Cu sprijinul poliţiei rurale, în primele 9 luni ale anului 2011 a fost confiscată cantitatea de 532,72 mc de lemn.
Trecând peste faptul că poliţiştii rurali, reorganizaţi, relocaţi şi veşnic în patrulare au încercat să se adapteze din mers şi au şi reuşit să facă şi performanţă, din analiza activităţii lor au răzbătut două probleme majore: timpul crescut de răspuns (ajungerea la incident) după sesizarea primită prin 112 şi consumul crescut de carburanţi necesar deplasării la evenimente. Prefectul de Alba, Ştefan Bardan, a declarat că peste 75% din primarii de localităţi s-au declarat mulţumiţi de noua reorganizare a poliţiei rurale, însă au fost şi cereri de relocare a sediilor secţiilor de poliţie rurală: de la Almaşu Mare (care ţine de secţia Galda, aflată la 30 km distanţă şi unde intervin tot poliţiştii din Zlatna la evenimente), la Roşia Montană, unde demararea investiţiei aurifere presupune o nouă strategie de securizare a zonei, la Şugag. Prefectul a explicat însă că, în 6 ianuarie 2012, la 6 luni de activitate efectivă a poliţiei rurale, se va reanaliza situaţia de pe teren şi vor fi reînfiinţate sedii de poliţie acolo unde situaţia o impune iar administraţia locală vine cu o expunere solidă de motive.
Chestorul principal de poliţie, Ioan Nicolae Căbulea, a adăugat că eficienţa poliţiei rurale va creşte odată cu angajarea, din luna decembrie a acestui an, a încă 18 absolvenţi ai şcolilor de poliţie, originari din Alba. În plus, Căbulea a adăugat că administraţiile locale sprijină patrulele de poliţie rurală asigurând o cotă parte din necesarul de combustibil.

Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]

Citește mai mult

Actualitate

Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea