Rămâi conectat

Actualitate

Povestea lui Mihaela Anghel, primul român vaccinat anti-COVID. A ales meseria de asistentă după operația de apendicită

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mihaela Anghel, o asistentă medicală în vârstă de 26 de ani, a devenit primul român vaccinat. Ea lucrează de patru ani la Institutul „Matei Balş” și și-a ales meseria după o operaţie de apendicită, potrivit Mediafax.

Mihaela Anghel a îngrijit primul pacient infectat cu SARS-CoV-2 din România şi a fost prima care a primit vaccinul împotriva COVID-19.

Ea este asistentă la Institutul Național „Matei Balş”, iar duminică a primit serul de imunizare.

Mihaela Anghel este de 4 ani lucrează ca asistent medical, este din Dâmboviţa, dar locuieşte la 30 de kilometri de Bucureşti.

În fiecare zi face naveta ca să ajungă la muncă.

Ea povestește că meseria şi-a ales-o încă din copilărie, după ce a fost operată de apendicită.

„Aveam în jur de 8 – 9 ani, dar de atunci am zis «gata, asta e meseria mea şi nu o să o schimb». Şi am ajuns aici. Cred că atunci când trebuie să ne alegem meseria trebuie să şi simţim că asta vrem cu adevărat şi eu asta simt şi nu aş putea să mă văd făcând altceva. Şi nu aş schimba nimic din ceea ce fac”, a declarat Mihaela Anghel, pentru Aleph News.

La început, Mihaela lucra fără oprire. Ea a fost de gardă de Crăciun, iar acum ia o pauză scurtă, dar pe cei dragi îi vede doar cu testul negativ în mână.

Mihaela spune că cel mai mult o afectează tinerii care ajung în stare gravă la spital.

„Ne gândim că am putea să fim şi noi în locul lor. Asta e boala şi nu putem să o oprim când vrem noi şi cum vrem noi. Pur şi simplu ne-am învăţat să ne luăm energie şi ne-am gândit că dacă şi noi ne degradăm emoţional nu ajungem nicăieri şi nu am mai putea să tratăm pacienţii”, spune asistenta de la „Balș”.

Ea crede că vaccinul este salvarea tuturor.

„Eu aşa cred. Sper să creadă toată lumea treaba asta pentru că toţi ne-am săturat de acest lucru. E foarte greu”, a mai spus Mihaela Anghel.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori

Ziarul Unirea

Publicat

în

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea