Ştirea zilei

Povestea educatoarei care locuiește în camera unei grădinițe dintr-un sat din Alba: ”Postul acesta este ceea ce îmi doresc”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ioana Alina Koncz, o educatoare în vârstă de 27 de ani, locuiește, de 5 ani, într-o cameră din grădinița pe care o frecventează 10 copii, iar acest lucru, pentru ea, nu reprezintă un sacrificiu pentru că postul acesta este ceea ce își dorește.

Petrecerea Divorțaților

educatoare02Înainte de a profesa ca educatoare în satul Purcăreți, comuna Pianu de Jos, a lucrat într-o benzinărie și a vândut înghețată. Și-a dat seama că locul ei este în învățământ și spune că ”postul acesta înseamnă ceea ce îmi doresc, ceea ce vreau și ceea ce mi se potrivește cel mai bine. Nu mă văd făcând altceva”.

A absolvit Liceul Pedagogic din Blaj, iar din 1 septembrie 2009 este educatoare la grădinița din Purcăreți unde locuiește într-o cameră dotată cu o sobă, un fotoliu-pat, un birou și o măsuță.

Ea și-a ales postul și spune că nu are intenția, deocamdată, să plece pentru că s-a atașat de copii, părinți și simte că acolo îi este locul.

”În viitor, îmi doresc să lucrez tot în învățământ și voi sta la Purcăreți până când voi simți că acolo este locul meu. Când voi simți că e timpul să fac altceva, sau în alta parte, o voi face cu speranța că în locul meu va veni cineva care să-și dorească să fie acolo și tot ce va face va fi pentru copii, și nu neapărat pentru dosarul personal sau CV”, a spus Ioana Koncz.

Întrebată care este cea mai frumoasă amintire munca ei de educatoare, ea a spus ”Fiecare zi alături de acei copii e o amintire plăcută și indiferent de ce va fi în viitor această perioada va fi o amintire plăcuta întotdeauna. Îmi voi aminti de fiecare copil și îmi doresc, dacă se poate, să mai aflu câte ceva după ce vor mai creste și vor avea familii, copii…”.

Cum arată o zi obișnuită: ”Mă trezesc, pregătesc sala pentru venirea copiilor, facem activitățile împreună. După plecarea copiilor, mă pregătesc pentru activitățile din următoarea zi, mă uit la un film, citesc o carte, ascult muzică și mai merg pe la vecini, în vizita”.

Ioana Alina Koncz a crescut într-o comună de lângă Blaj.

Primarul comunei Pianu de Jos, Marin Ioan Petruse, a avut cuvinte de laudă la adresa educatoarei și se aștepta ca după primul an să-și caute un post în mediul urban, unde sunt mai multe posibilități.

”O cunosc de peste cinci ani, de când a câștigat concursul pe post și și-a manifestat dorința de a veni la Pianu. Apreciez faptul că a avut perseverență. Mă așteptam ca după primul an să plece, ținând cont de vârsta ei. Credeam că va prefera mediul urban. În al doilea an m-a încurajat și am amenajat câte ceva în locuința ei. I-am asigurat lemnele pentru încălzire și am încercat să-i consolidăm relația cu cetățenii. Oamenii apreciază activitatea ei”, a spus Marin Petruse.

Pentru a profesa în Purcăreți este obligatoriu să locuiești, în timpul săptămânii, acolo, deoarece nu există mijloace de transport.

Înaintea Ioanei la grădinița cu pricina a profesat, timp de 3 ani, o educatoare cu referințe la fel de bune, iar după ce s-a măritat, a ales o școală primară din Sebeș.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Zona Lacului Chereteu se transformă pas cu pas într-un parc tematic modern. Primarul Blajului: „Este un proiect pilot la care ținem foarte mult și în care punem mult suflet”

Ioana Oprean

Publicat

în

Zona Lacului Chereteu se transformă pas cu pas într-un parc tematic modern. Primarul Blajului: „Este un proiect pilot la care ținem foarte mult și în care punem mult suflet” În cadrul unei inspecții pe teren realizată alături de șefa lucrărilor de reabilitare, Viorela Florea, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a prezentat, vineri, 16 octombrie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

29 octombrie 2026 | Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie?

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie? În 29 octombrie 2026, de la ora 15.30, la Colegiul Național „Bethleen Gabor”, ar urma să aibă loc ceremonia de decernare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” ultramaratonistului aiudean Levi Polgar. Evenimentul este […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea

Ioana Oprean

Publicat

în

Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea Balul Bobocilor de la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, se va desfășura anul acesta în data de 20 noiembrie 2026, la Casa de Cultură […]

Citește mai mult