Postul Crăciunului 2021: Care sunt zilele cu dezlegare la pește și ce tradiții și obiceiuri respectă creștinii
Postul Crăciunului 2021: Care sunt zilele cu dezlegare la pește și ce tradiții și obiceiuri respectă creștinii
Postul Nașterii Domnului este unul din posturile importante ale anului, perioadă în care credincioșii primesc putere pentru curățarea trupească și sufletească.
Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
Postul Nașterii Domnului sau al Crăciunului ține 40 de zile, în intervalul 15 noiembrie – 24 decembrie.
Zile cu dezlegare la pește sunt sâmbetele și duminicile până la 20 decembrie exclusiv.
De asemenea, se mănâncă pește în zilele de hram ale bisericii parohiei de care ținem și la praznicul sfinților însemnați cu cruce roșie în calendar.
Concret, este dezlegare la pește la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (24 noiembrie) și în zilele de 16, 22, 23, 24, 25 și 30 noiembrie, precum și 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13 și 17 decembrie, dacă aceste zile sunt marți sau joi.
Citește și: Păcate care trebuie spuse (mărturisite) la spovedanie. ”Îndreptar pentru spovedanie” – 193 de păcate pe care trebuie să le mărturisești
Tradiții și obiceiuri
Tradiția ne spune despre postul Crăciunului că ar fi fost poruncit de Maica Domnului bătrânului Crăciun, fiindcă tăiase mâinile bătrânei Crăciunoaie, nevasta sa, care moșise pe Maica Domunului.
Postul Crăciunului se ține în cinstea Fecioarei Maria, care fugea și se acundea de rușine că se simțea fără vină grea, cu Mântuitorul Hristos. De asemenea, postul Crăciunului este considerat de Biserica Ortodoxă o pregătire a credincioșilor pentru bucuria sărbătorii Nașterii Mântuitorului.
Conform tradiției, în duminica de Lăsata Secului creștinii petrec în familie, desfătându-se cu mâncăruri din cele mai alese, după care în prima zi a postului Crăciunului vor începe ritualurile de purificare și vor spune rugăciuni pentru iertarea păcatelor.
Citește și: MESAJE de Mos CRACIUN hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
La începutul postului se realizează și ofrandele rituale, dedicate, mai ales, păsărilor cerului.
Un vechi obicei ne spune că de Lăsatul Secului trebuie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, spunându-se următoarele cuvinte: “Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite”. Acest obicei se practică deoarece se crede că vrăbiile, mai ales, nu vor strica ogoarele.
În postul Crăciunului se realizează și practici de magie premaritală sau chiar practici oculare, astfel fetele nemăritate trebuie să adune câte o surcină în fiecare zi a postului, iar în Ajunul Crăciunului vor fierbe crupe fără sare. Aceste crupe după ce sunt fierte le vor pune pe masă pentru ca seara venind umbra ursitorului lor, pe cahlă, să aibă ce ospăta.
Totodată se obișnuiește ca la intrarea în postul Crăciunului, mai exact după Lăsatul Secului, toate oalele să fie puse cu gura în jos , pentru ca cei ai casei să fie feriți de orice pagubă sau boală.
O superstiție a postului Crăciunului ne spune că dacă în postul Crăciunului e vreme moale, atunci primăvara vor fi multe ploi.
În postul Crăciunului vor începe și șezătorile, unde femeile, dar și fetele tinere, se vor întâlni pentru lucru, în același timp combinând munca cu distracția, fiindcă în cadrul șezătorilor se vor derula și numeroase obiceiuri cu carater distractiv.
Postul Crăciunului este deosebit de important în religia ortodoxă, deoarece ne pregătește, pe noi creștinii, pentru primirea cum se cuvine a Mântuitorului Iisus. De asemenea, postul este de folos atât pentru suflet cât și pentru trup, fiindcă întărește trupul, pe de o parte, iar pe de altă parte, ușurează și curăță sufletul. Cu alte cuvinte: “Păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului”!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni
Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Sibiu, a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru viol. Acesta a fost identificat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul […]
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]

