Polițiștii vor beneficia și de decontarea ratelor pentru locuințele cumpărate eșalonat direct de la dezvoltatori – Proiect
Potrivit unui proiect de modificare a Statutului polițistului publicat miercuri, 29 august, în dezbatere publică, polițiștii vor putea beneficia de decontări lunare pentru cazare și în cazul apartamentelor pe care și le achiziționează cu rate direct la dezvoltatorii imobiliari. În prezent, ei beneficiază de astfel de decontări, dar numai pentru chiria lunară sau pentru achitarea ratei la o locuință cumpărată printr-un credit bancar.
Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului se află în dezbatere la Ministerul Afacerilor Interne și vizează unele modificări ale Statutului polițistului, printre care și posibilitatea expresă de compensare a cheltuielilor suportate cu cumpărarea unei locuințe în rate. În acest moment, polițiștilor le sunt acoperite doar cheltuielile pe care le au cu chiria sau cheltuielile pe care trebuie să le suporte în urma contractării unui credit ipotecar/imobiliar (această ultimă opțiune a fost reglementată în decembrie 2018).
Conform proiectului, cheltuielile care vor fi acoperite sunt reprezentate de costurile lunare „generate de contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe conform scadențarului de plată, mai puțin cele legate de rambursările anticipate, eventualele dobânzi penalizatoare şi alte costuri care nu se regăsesc în scadențarul de plată a ratelor lunare”.
În rest, condițiile de obținere a compensării cheltuielilor vor fi la fel ca cele de până acum:
- polițistul să fie numit în prima funcție într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul sau
- să fie nevoit să se mute în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care își are domiciliul;
- să nu dețină o locuință proprietate personală în acea localitate, nici el/ea și nici soția/soțul acestuia;
- să nu i se poate asigura spațiu de locuit corespunzător;
- compensația poate ajunge până la 50% din salariul de bază;
- compensația să acopere o singură locuință achiziționată în timpul carierei;
- compensația va putea acoperi doar achiziționare unei locuințe, în rate, fiind exclusă posibilitatea cumulării acestei compensații cu o alta (pentru chirie, de exemplu).
Important! Și poliștii numiți în prima funcție sau mutați în interesul serviciului în localitatea de domiciliu vor putea obține beneficiile mai sus-menționate, însă doar „în cazuri justificate, pe baza rezultatelor anchetei sociale efectuate de o comisie constituită prin ordin al ministrului afacerilor interne, însușite de către conducătorul unității din care face parte polițistul, la solicitarea acestuia”.
Atenție! Modificările nu se aplică, deocamdată. Pentru aceasta, proiectul trebuie să fie adoptat de Guvern și ordonanța de urgență să fie publicată în Monitorul Oficial.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]