Ştirea zilei

PNL Alba a continuat propaganda electorală după încheierea campaniei, iar BEJ a dispus retragerea unor postări sponsorizate de pe Facebook  

Dragoş Suciu

Publicat

în

Biroul Electoral Județean (BEJ) Alba a admis o plângere formulată de PSD Alba în care în care social-democrații semnalau că liberalii au continuat propaganda electorală și sâmbătă, publicând anunțuri publicitare sponsorizate, pe Facebook, care îndemnau internauții la votarea candidaților PNL din Alba.

dumitrel-hava-mircea”PSD Alba a depus, sâmbătă, plângeri la Biroul Electoral Judeţean Alba şi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba privind continuarea campaniei electorale de către PNL prin trei dintre liderii locali. Astfel PNL sau lideri PNL (Florin Roman, Ion Dumitrel, Mircea Hava) au distribuit pe reţele de socializare mesaje sponsorizate de îndemn la vot sau îndemnuri directe la vot. Aceste fapte sunt interzise de legea electorală şi constituie contravenţie”, a transmis, duminică, PSD Alba, într-un comunicat de presă.

BEJ Alba a admis sesizarea organizației PSD Alba și dispune PNL Alba retragerea postărilor sponsorizate de pe paginile rețelei de socializare Facebook care îndeamnă la votarea candidaților liberali din Alba.

Decizia BEJ Alba are drept de contestație în 48 de ore, iar aceasta se depune la Biroul Electoral Central.

Totodată, PSD Alba a transmis, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că a sesizat în scris IPJ Alba acuzând că în municipiul Blaj au fost împărțite după terminarea campaniei electorale bileţele de hârtie inscripţionate cu sigla PNL şi ştampila votat.  

Citește și Mircea Hava, despre decizia de retragere a unor postări de pe Facebook: Se lucrează cu firme, ei trebuiau să respecte legea

”Privind cazul de la Blaj am sesizat şi în scris Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba că au fost tipărite un număr de 5.000 de bileţele de hârtie inscripţionate cu sigla PNL şi ştampila votat. Bileţelele au pe margine şi informaţii de către cine au fost comandate, respectiv PNL Alba, tipărite sub cod unic de identificare 1160004, tiraj 5000 de bucăţi”, arătă PSD în comunicatul de presă.

În județul Alba, pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, au fost delimitate 440 de secții de votare, iar la urne sunt așteptate peste 315.600 de persoane. Majoritatea secțiilor de votare au fost organizate în unități de învățământ, însă unii oameni vor vota în locuri mai puțin obișnuite precum casă parohială, piață agroalimentară, bazin olimpic sau stadion de fotbal. Județul Alba are alocate șapte locuri în Parlamentul României, dintre care două la Senat.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult