Traian Berbeceanu acuzat că ar fi anchetat incorect „Dosarul utilajelor furate din U.E.” Vezi cine îl acuză de abuz în serviciu
Dosarul cunoscut opiniei publice ca „Dosarul utilajelor furate din state ale Uniunii Europene” este unul dintre cele mai mediatizate “cazuri de lovitură dată infracţionalităţii organizate” în urma căruia locotenent-colonel Tarnu Ioan, şeful de atunci al Direcţiei Judeţene de Informaţii Alba, a fost reţinut de procurorii DIICOT Hunedoara şi ulterior suspendat din funcţie. Prin acelaşi rechizitoriu şi Liviu Schiau, subcomisar de poliţie la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog (BCCOA) Alba Iulia acuzat, la fel ca şi şeful SRI Alba, de săvârşirea infracţiunilor de “sprijinire a unui grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului”.
Prin rechizitoriul procurorilor DIICOT Hunedoara în dosar au fost trimise în total în judecată 32 de persoane, printre care şi Tarnu şi Schiau. Cei doi sunt acuzaţi că l-au ajutat pe unul dintre inculpaţii din dosarul utilajelor furate, Mircea Stanciu, să scape de urmărirea penală. Scandalul le-a afectat foarte grav imaginea dar şi carierele, ambii find suspendaţi din funcţii după ce au fost reţinuţi pentru 24 de ore în această cauză, în luna mai a acestui an. Cei doi s-au declarat nevinovaţi încă de la bun început spunând că anchetatorii n-au probe împotriva lor, doar câteva interceptări telefonice din care n-ar reieşi în niciun fel implicarea şi vinovăţia lor.
Acesta este şi motivul pentru care Liviu Schiau spune că a luat atitudine, formulând săptămâna trecută două plângeri, una la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva procurorului de la DIICOT Hunedoara care a instrumentat cazul – Mircea Adrian, şi una la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva comisarului-şef de la BCCOA Alba Iulia, Traian Berbeceanu.
Acuzaţiile pe care Stanciu i le aduce procurorului sunt: fals intelectual; arestare nelegală şi cercetare abuzivă; represiune nedreaptă şi favorizarea infractorului. În schimb, Traian Berbeceanu este acuzat de către fostul său subaltern de fals intelectual şi instigare la fals intelectual. Vizavi de acuzaţiile care i se aduc de Liviu Schiau în plângerea penală, şeful BCCOA Alba Iulia a declarat pentru ziarul „Unirea” că “este dreptul fiecărui cetăţean la petiţie, la plângere, poate oricine să facă plângere împotriva oricui, există instituţii abilitate să facă cercetările care se impun şi să dea soluţii legale la aceste plângeri”.
Contactat telefonic, fostul şef al SRI Alba Ioan Tarnu a declarat că urmează să întreprindă acţiuni similare cu cele ale subofiţerului BCCOA Alba Iulia, suspendat din funcţie. Acesta a mai declarat că a “luat şi măsura prezervării probelor” adunate pe parcursul cercetărilor şi care vor arăta pe ce se susţin de fapt acuzaţiile împotriva sa.
Următorul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit pentru data de 9 ianuarie 2011.
Bogdan PRESECAN
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Începe luna IULIE sau CUPTOR: Când trebuie să-ți ”bați” bărbatul ca să fie liniște și pace în casă tot restul anului. Tradiții și superstiții
Începe luna IULIE sau CUPTOR: Când trebuie să-ți ”bați” bărbatul ca să fie liniște și pace în casă tot restul anului. Tradiții și superstiții Luna iulie sau luna lui Cuptor este plină de obiceiuri frumoase, mai ales în zona rurală din România. Este luna secerișului și a roadelor de vară, luna Pandeliilor și luna Sfântului […]
Pe 30 iunie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, dar și Soborul celor 12 Apostoli. Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi că sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și apoi că egumen al Mănăstirii Ramet […]
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea De-a lungul anilor, prin munca sa, învățătorului i-au fost recunoscute, măcar declarativ, meritele. Fiind supranumit, în timp: dascăl, apostol, învățător, profesor (un termen mai rece), omului de la catedră i s-a dedicat […]