Rămâi conectat

Curier Județean

Peste 600 de şoferi şi pasageri amendați săptămâna trecută, de polițiștii din Alba, pentru că nu au utilizat centura de siguranţă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Peste 600 de şoferi şi pasageri amendați săptămâna trecută, de polițiștii din Alba, pentru că nu au utilizat centura de siguranţă

Peste 600 de şoferi şi pasageri au fost amendaţi de poliţiştii din Alba, săptămâna trecută, pentru că nu au utilizat centura de siguranţă. Activităţile de control s-au desfăşurat conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În perioada 11 – 17 martie 2019, polițiștii din Alba au desfășurat acțiunea TISPOL, pentru prevenirea victimizării în urma producerii accidentelor rutiere, în cadrul Calendarului de activități al Organizației Polițiilor Europene TISPOL.

Acțiunea a fost coordonată, la nivel național, de către Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și a avut drept scop respectarea obligației portului regulamentar al centurii de siguranță de către conducătorii auto și pasagerii adulți, ori, după caz, a utilizării dispozitivelor speciale de retenție de către copii, precum și combaterea utilizării telefonului mobil fără dispozitivul hands-free.

În această perioadă, poliţiştii din Alba au verificat 2.357 de autovehicule și au constatat 1.319 abateri la regimul circulației. Dintre amenzile aplicate, 624 au fost pentru neportul centurii de siguranță și a dispozitivelor speciale de retenție, iar 77 pentru folosirea telefoanelor mobile la volan, fără dispozitive hands free.

Totodată, au fost constatate 18 infracțiuni la regimul rutier, din care 4 de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 6 de conducere fără permis, 7 de conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi una de conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Pe toată perioada acțiunii, polițiștii au atras atenția participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun prin nefolosirea dispozitivelor de siguranță.
Din analizele privind riscul rutier rezultă că neportul centurii de siguranță este principala cauză de agravare a stării victimelor accidentelor de circulaţie.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că utilizarea centurilor de siguranţă, de către toţi ocupanţii autoturismului, este o obligație legală și poate salva vieți!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO

Ziarul Unirea

Publicat

în

Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea