Peste 40 de unități de învățământ din județul Alba nu au autorizație de la pompieri
Un număr de 41 de unități de învățământ din județul Alba au fost sancționate, în 2015, deoarece nu dețineau avizul privind securitatea la incendii.
În acest an, ISU Alba a controlat 212 unități de învățământ, iar 41 dintre acestea nu aveau avizul privind securitatea la incendii.
Responsabile cu finanțarea întocmirii autorizației împotriva incendiilor sunt consiliile locale, potrivit IȘJ Alba. În județul Alba sunt peste 460 de unități de învățământ.
Premierul interimar Sorin Cîmpeanu, care deține în continuare și portofoliul Educaţiei, a spus, sâmbătă, că aproape 2.000 de şcoli din România, reprezentând 7% din numărul total, nu au autorizaţie de la pompieri.
„Din cele 19.000 de şcoli din România, doar 7% au autorizaţie. Asta este realitatea. Cu privire la protecţie împotriva incendiilor. 7 la sută. 1295 de şcoli mai exact. S-a ajuns în timp prin faptul că această autorizare nu este nici simplă, nici rapidă, nici ieftină. Proiectul de autorizare trebuie făcut de către factori atestaţi. Are costuri ce se situează între 10-12-15 mii de euro, şi durată de realizare între 7-8-12 luni în funcţie de complexitatea fiecărei clădiri, a fiecărui amplasament. Există o slabă capacitate cu privire la asigurarea acestor servicii. A existat şi o atenție insuficientă acordată în ultimii 25 de ani acestui aspect”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan
Prins pe DN75, cu 0,76 mg/l alcool în aerul expirat! Un șofer din Câmpeni, condamnat după ce a urcat băut la volan Un bărbat în vârstă de 56 de ani, de profesie tâmplar, a fost condamnat de Judecătoria Câmpeni la un an și două luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând […]
Video | Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile
Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile Ninsoarea și condițiile meteorologice nefavorabile au dus la închiderea temporară a circulației pe sectorul montan al DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, 26 octombrie 2026, de la ora 18:00. ,,Începând cu data de 26 […]
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)
Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]
