Peste 200 de polițiști din Alba vor fi la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale. Recomandări pentru prevenirea evenimentelor negative
În perioada 30 aprilie – 3 mai 2016, poliţişti din judeţul Alba vor acţiona cu efective suplimentare, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
În perioada Sărbătorilor Pascale, poliţiştii din Alba vor fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii din judeţul nostru să îşi petreacă sărbătorile în linişte.
Au fost luate măsuri pentru intensificarea acţiunilor astfel că, peste 200 de poliţişti vor fi pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor. Poliţişti din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice şi din alte structuri vor acţiona în locurile aglomerate, în zona lăcaşelor de cult, precum şi în locurile unde se desfăşoară manifestări publice circumscrise Sfintelor Sărbători de Paşti precum şi pe principalele artere rutiere ale judeţului.
În Noaptea de Înviere, peste 200 de poliţişti, suplimentar dispozitivului curent de siguranţă publică, împreună cu jandarmi, vor menţine ordinea şi siguranţa publică şi vor acţiona pentru prevenirea evenimentelor negative.
În această perioadă, vor fi folosite, în medie, zilnic, 60 de mijloace auto, iar pe principalele artere rutiere, poliţiştii vor acţiona cu 12 aparate radar, pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea excesului de viteză.
Pentru prevenirea evenimentelor negative, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, recomandă:
- Când vă aflați la cumpărături, evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar! Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toți banii, ci doar cât este necesar.
- Atunci când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur!
- Furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins ”din greșeală” în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul unde țineți banii sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima tertipului unui hoţ!
- De asemenea, pentru a preveni furturile din autoturisme, atunci când le parcați în locurile special amenajate din zona supermarketurilor, asigurați portierele!
- Nu lăsați în autoturism obiecte personale, şi nici actele autoturismului, pentru că acestea pot fi sustrase și folosite, ulterior, de infractori!
- Nu lăsaţi uşa deschisă pe timpul nopţii!
- Când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi închideţi ferestrele!
- Evitaţi consumul excesiv de alcool şi stările conflictuale!
- Nu conduceţi autoturismul după ce aţi consumat alcool!
- În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apel Unic de Urgenţă.
În pragul Sărbătorii Învierii Domnului Isus Hristos, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba urează tuturor cetăţenilor să petreacă în pace şi linişte, alături de cei dragi! (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]