Peste 20 sancțiuni contravenționale aplicate de jandarmi, în Alba, pentru nepurtarea măștii, în ultimele 24 de ore
Jandarmeria Alba continuă acțiunile executate pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul Coronavirus. În acest context, marți, 20 octombrie, echipajele de jandarmerie, alături de alte structuri și autorități, au acționat pe raza județului Alba.
Pe timpul misiunilor executate în vederea verificării respectării măsurilor impuse prin Legea nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost verificate de către jandarmi mai multe zone aglomerate, printre care parcuri, terase, mijloace de transport în comun și autogări.
Au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea măștii de protecție, respectiv 23 de avertismente scrise.
Sub coordonarea Instituției Prefectului- Județul Alba, acțiunile vor continua și în perioada următoare, iar scopul acestora este unul preventiv și de informare a cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară.
Pentru a evita creșterea numărului de infectări și a îmbolnăririlor, facem apel la cetațeni sa respecte cu strictețe prevederile legale incidente și să semnaleze cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară fie direct echipajelor de jandarmerie, fie prin apel la TelVerde 0800 800 165.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători
Autobază cu hală pentru autobuze și stații de încărcare electrică în zona Partoș din Alba Iulia: Demersuri preliminare pentru „rezolvarea” alimentării cu energie electrică a centrului de întreținere a vehiculelor de călători Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025 un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza […]
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia
Sâmbătă, 5 iulie 2025 | Spectacolul „Cei trei purceluși”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Sâmbătă, 5 iulie, la ora 12.00, Teatrul de Păpuși „Prichindel” vă invită la premiera spectacolului „Cei trei purceluși”, scenografia și regia Teodorei Popa și Viorica Boda. Spectacolul va avea loc pe scena teatrului. Citește și: […]
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
1 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]