Peste 150 de persoane cercetate, după ce în urma perchezițiilor s-au găsit mai multe tipuri de droguri
Pe parcursul ultimelor două săptămâni, Poliţia Română și D.I.I.C.O.T. au efectuat 101 percheziţii, pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată. 166 de persoane sunt cercetate pentru comiterea de infracțiuni din sfera criminalității organizate.
În perioada 20 iulie – 3 august a.c., peste 300 de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au acţionat pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.
Astfel, polițiștii au organizat, în această perioadă, 31 de acţiuni operative, în cadrul cărora au fost efectuate 101 percheziții domiciliare. Au fost derulate activități investigative pentru probarea activității infracționale a 166 de persoane, dintre care 22 au fost reținute sau arestate și 4 persoane au fost plasate sub control judiciar.
Au fost ridicate 650 de cartușe de țigări, 315 litri de alcool, 19 comprimate MDMA, 11 grame de MDMA, peste 100 de grame de amfetamină, 57 de comprimate de EXTASY, 30 grame de heroină și peste 200 de grame de cocaină, peste un kilogram de canabis, 25 semințe de canabis, 518 grame de masă vegetală o doză de LSD, aproape 5 grame și 1100 mililitri de substanțe psihoactive, 46 de comprimate și 4 grame de etnobotanice, precum și 9 cântare electronice și 4 grindere.
De asemenea, au fost ridicați 22.137 de lei, 1.100 de euro, 15 bancnote a 100 de euro și 1 bancnotă a 500 de euro false, un autoturism, 8 HDD-uri, 7 laptopuri, 2 unități centrale, 2 imprimante, 2 tablete, 49 de telefoane mobile, 15 cartele SIM, 15 de medii de stocare și 5 arme.
În activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Schimbare importantă la pensii din 2026: Femeile au nevoie de un stagiu contributiv mai mare pentru pensionare
Schimbare importantă la pensii din 2026: Femeile au nevoie de un stagiu contributiv mai mare pentru pensionare Stagiul complet de cotizare contributiv a crescut de la 1 august 2026 la 33 de ani și 6 luni pentru femeile care solicită pensionarea pentru limită de vârstă, potrivit calendarului de aplicare a Legii nr. 360/2023. Modificarea reprezintă […]
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească Tinerii din România care au ieșit din sistemul de protecție specială pot beneficia de o indemnizație lunară până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă dovedesc că urmează o formă de […]
La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta 42% dintre angajații români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea profesională și după atingerea vârstei legale de pensionare, peste media europeană de 32%, potrivit unui studiu realizat de compania de soluții […]
