Persoane cu dizabilităţi sau persoane cu handicap, dilema deputatului Dan Simedru. Cere explicaţia Ministerului Muncii

Paul Voicu - Primar 2020

Dan SimedruDeclarația mea politică de azi este dedicată unui aspect care la prima vedere poate părea lipsit de importanță. Însă la o atentă analiză se pot observa implicațiile profunde pe care le generează.

Doresc să vă aduc în atenție utilizarea frecventă în legislația din domeniul muncii a termenului persoană cu dizabilități. Deja s-a împământenit folosirea lui ca termen de specialitate ce desemnează, ceea ce de fapt denumim, persoană cu handicap.

ELIT

Ne rușinăm oare de folosirea acestui termen? Sau este vorba despre o găselniță?

Ceea ce îmi propun să subliniez este faptul că acest termen este folosit în total dezacord cu Constituția României. Astfel, art 50 din legea fundamentală stabilește că persoanele cu handicap se bucură de protecție specială. Suntem o țară în care constituțional: “Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor” dar, în care sunt create strategii, politici și instituții pentru persoanele cu dizabilități, persoane care nu sunt definite nici constituțional și, pe cale de consecință, nu pot fi reglementate nici legal.

Mihail David - 2020

Există deci o ruptură între ce scrie în Constituție si cum se raportează mai departe legiuitorul la această categorie.

Gheorge Valentin Rotar - Alegeri Locale 2020

Conceptul de dizabilitate este utilizat într-o serie de state europene și el a avut până la un moment dat aceeași interpretare în plan social, ca și conceptul de handicap. Ambele concepte, care sunt de origini lingvistice diferite, au, doctrinar, înterpretări foarte asemănătoare, iar din punct de vedere legislativ rămâne la latitudinea legiuitorului să le stabilească conținutul și să–l prezinte în interiorul legii.

Plecând de la faptul că documentele europene utilizează, de asemenea termenul de persoană cu handicap, deci nu este vorba despre vreo aliniere la legislația comunitară, mă întreb cine este atât de interesat să creeze confuzie legislativă și administrativă? De curând s-a înființat prin HG nr.50/2015 Autoritatea pentru Persoanele cu Dizabilități, deși ea în trecut avea în titulatură termenul persoană cu handicap. Cine și de ce consideră că România trebuie să-și schimbe termenii lingvistici și legislativi doar pentru a părea mai interesantă?

Nu am găsit explicația acestui fapt, de aceea apelul meu se adresează Ministerului Muncii, doamnei ministru Rovana Plumb, care ne poate lumina în acest caz și ne poate explica de ce într-o țară care se respectă, sunt utilizate concepte după ureche, și mai ales, în total dezacord cu legea de căpătâi- Constituția României?

Declaraţie Politică în Parlamentul României, Camera Deputaţilor, 17 februarie 2015

Dan Simedru

Deputat PNL de Alba

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

5 Comentarii

MLG 18 februarie 2015 at 9:50

E simplu, Sinédru e persoană cu handicap (la bilă), restul cu dizabilități.

@mlg 18 februarie 2015 at 21:53

Ai dreptate, asta e disperat sa il bage cineva in seama! E vai de el, vorbeste mult si prost! Cel mai slab si prost pregatit PARLAMENTAR din jud. Alba!

zgarie branza 18 februarie 2015 at 21:58

Sanedru e un om cu multiple disfunctionalitati! Momentan are rolul de pres (carpeta) pentru stapanul mosiei dumitrek devalizatorul pdlist.

sacha 18 februarie 2015 at 10:40

AccessAbility Services, asa se numeste mai nou biroul unde pot merge sa dea exemene/teste unii din studentii mei cu anumite probleme de sanatate. Frumos, demn, cu respect. Acum cativa ani ii spunea Disability Office.

Inteleg problema legala pe care o pune terminologia, insa intrebarea „Ne rușinăm oare de folosirea acestui termen?” imi pare grosolana. Da, poate ca unii oameni, cu unele disfunctionalitati pe de o parte, insa absolut capabili sa practice anumite meserii pe de alta parte, s-au saturat sa li se spuna „handicapati”.

Cunosc, de exemplu, nevazatori care sunt mult mai priceputi decât mine la calculatoare.

Patiu B. 18 februarie 2015 at 12:48

Foarte corect d-nule deputat
Simedru.
Eu însumi sunt pers. cu handicap şi nu ma simt jignit de acest termen (constiend fiind ca sunt capabil – inteligent – si handicapat – fizic).
Nu trebuie sa ne fie rusine de termeni si de ceea ce suntem. Rusinea rezida din faptele/comportamentul nostru faţă de semeni (ce facem pentru/despre ei).

Comentariile sunt oprite

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...