Pensiile militarilor diminuate la recalcularea din 2010, ar trebui să fie întregite de la 1 octombrie
Pensiile militarilor diminuate la recalcularea din 2010, vor reveni, din 1 octombrie, la nivelul dinainte de a fi recalculate, conform unui act normativ publicat în luna iulie 2013, în Monitorul Oficial.
Măsura este cuprinsa în Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicata în Monitorul Oficial. Acest act normativ stabileşte că pensiile militare reduse în anul 2010, în baza Legii nr. 119/2010, vor reveni la nivelul de dinainte de recalculare.
„Pensiile recalculate sau revizuite (…) acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publica şi siguranţă naţionala ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010„, se arata în documentul citat.
Conform noilor reglementari, cadrele militare îşi vor primi pensiile reîntregite, la nivelul celor din decembrie 2010, începând cu data de 1 octombrie 2013.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească Tinerii din România care au ieșit din sistemul de protecție specială pot beneficia de o indemnizație lunară până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă dovedesc că urmează o formă de […]
La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta 42% dintre angajații români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea profesională și după atingerea vârstei legale de pensionare, peste media europeană de 32%, potrivit unui studiu realizat de compania de soluții […]
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează Soțul sau soția rămasă în viață poate beneficia de pensie de urmaș în anumite condiții prevăzute de lege, iar cuantumul acesteia depinde de drepturile de pensie ale persoanei decedate și de numărul urmașilor eligibili. […]
