Actualitate

PENSII 2025 | Vârsta de pensionare urmează să fie dusă la limita normală pentru toată lumea

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PENSII 2025 | Vârsta de pensionare urmează să fie dusă la limita normală pentru toată lumea

Ilie Bolojan avertizează că pensionările anticipate și privilegiile acordate unor categorii din sistemul public au ajuns la un nivel nesustenabile, generând dezechilibre majore și presiuni fără precedent asupra bugetului. Premierul atrage atenția că vârsta medie de pensionare a scăzut sub 50 de ani, iar cumulul pensiei cu salariul a devenit regula în multe instituții ale statului.

Ilie Bolojan semnalează la Guvern că pensionările anticipate și pensiile speciale vor fi vizate de reformă

Pensionările anticipate în rândul angajaților din sectorul public ating cote alarmante, avertizează premierul Ilie Bolojan, într-o intervenție televizată în această seară. România se confruntă cu un val de pensionări la vârste cu mult sub media europeană, ceea ce pune presiune suplimentară pe bugetul de stat și generează inechități sociale tot mai greu de ignorat.

Citește și: Pensii 2025 | Se scurtează perioada de aşteptare în ceea ce privește calculul pensiei comunitare pentru cetăţenii români care au lucrat în Spania

Situația devine cu atât mai gravă cu cât, potrivit oficialului, sistemul public românesc este supradimensionat raportat la numărul de contribuabili activi. Acest dezechilibru este accentuat de politicile permisive din trecut, care au permis pensionări anticipate pentru anumite categorii profesionale, fără a ține cont de sustenabilitatea pe termen lung a sistemului.

„Nu sunt foarte mulți la 45 de ani (pensionari – n.red.), dar cu siguranță de la 50 de ani încep să fie mulți. Avem situații de scăpări de sub control în care oameni din sistemul public au ajuns să se pensioneze mult mai devreme ca în multe state din Europa.

Aceasta e o inechitate, dar e mai mult pentru că avem prea mulți bugetari față de câți contribuabili”, a declarat Ilie Bolojan, subliniind diferențele uriașe față de restul Europei.

Corecțiile legislative, blocate până acum de CCR

Premierul Ilie Bolojan a recunoscut că, până acum, toate încercările de a corecta sistemul au fost zădărnicite de deciziile Curții Constituționale. În ciuda multiplelor inițiative parlamentare sau guvernamentale, reforma reală a pensiilor speciale a eșuat, din cauza unor legi care nu au trecut testul constituționalității.

„Această corectare are nevoie de niște legi speciale, de niște calcule care să stea în picioare, pentru că au fost făcute corecții care au fost invalidate de CCR. Trebuie să venim cu măsuri care să aibă o finalitate”, a precizat premierul.

Un punct cheie în noua abordare a guvernului este aducerea vârstei de pensionare la un nivel similar pentru toți românii, indiferent de sectorul în care au lucrat. Premierul pledează pentru eliminarea excepțiilor și a privilegiilor care au permis unora să se retragă din activitate mult prea devreme, în vreme ce majoritatea cetățenilor continuă să muncească până la limita standard.

„E nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita normală la care se pensionează toți românii. Nu mai trebuie să ia și pensie, și salariu. E o problemă de legislație. Nu e neapărat problema cumulului de pensie cu salariu, ci prea mulți oameni care se pensionează prea devreme”, a declarat Ilie Bolojan.

Cumulul pensie-salariu, o excepție devenită regulă în sistemul public

În România, practica cumulului pensiei cu salariul, mai ales în sectorul public, a devenit o realitate larg răspândită. Sunt numeroase cazuri în care persoane retrase oficial din activitate continuă să ocupe funcții bine remunerate la stat, încasând în paralel și pensie consistentă.

Deși Ilie Bolojan subliniază că nu aceasta este principala problemă, ci faptul că prea mulți oameni ajung să se pensioneze prematur, el admite că fenomenul cumulului trebuie reglementat mult mai strict decât până acum.

Ultimele statistici citate de premier sunt de natură să provoace șoc în rândul opiniei publice: vârsta medie de pensionare pentru judecători ar fi, potrivit acestuia, de doar 48 de ani, iar pensia medie ar ajunge la 5.000 de euro, nivel greu de susținut din contribuțiile actuale.

„Vârsta medie de pensionare e 48 de ani, pensia medie e de 5.000 de euro. Am rămas surprins și am devenit un om cât se poate de convins că aceste lucruri nu mai pot continua și le vom corecta”, a mai declarat Bolojan.

Reforma pensiilor este un jalon obligatoriu în PNRR, a explicat Ilie Bolojan

România are, de altfel, și o obligație internațională clară: reformarea sistemului de pensii speciale face parte din angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Orice întârziere sau ezitare poate bloca tranșe importante de finanțare europeană, pe lângă pierderea credibilității externe.

„Corecția pe pensii speciale e un jalon în PNRR pe care România trebuie să îl îndeplinească. Pachetul 2 va cuprinde și aceste aspecte, pentru că e o inechitate socială, dar și un jalon în PNRR”, a mai explicat premierul.

În acest context, Guvernul condus de Ilie Bolojan anunță că va veni, în perioada următoare, cu un pachet legislativ care să vizeze atât alinierea vârstei de pensionare, cât și limitarea practicii cumulului pensie-salariu, dar și o revizuire a criteriilor de pensionare anticipată. Rămâne de văzut dacă aceste măsuri vor reuși să treacă testul constituțional și să aducă echitatea așteptată de societate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

24 mai 2026 | RESTRICȚII de circulație pe DN 67C – Transalpina: Sector de drum închis temporar din cauza unei competiții automobilistice

Ioana Oprean

Publicat

în

RESTRICȚII de circulație pe DN 67C – Transalpina: Sector de drum închis temporar din cauza unei competiții automobilistice Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 22 mai 2026, instituirea de restricții de circulație pe DN 67C – Transalpina.  „Pentru desfășurarea competiției automobilistice „Cupa Novaci-Rânca 2026”, circulația rutieră va fi închisă pe […]

Citește mai mult

Actualitate

22-23 mai 2026 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte 15 județe: Cursurile de apă vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte 15 județe: Cursurile de apă vizate Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, vineri, 22 mai 2026, o atenționare hidrologică Cod Galben, care a intrat în vigoare la ora12.00 și […]

Citește mai mult

Actualitate

„Undă verde” de la Guvern pentru deblocarea posturilor necesare în creșe nou-construite: Care este situația din Alba. DOCUMENT

Ioana Oprean

Publicat

în

„Undă verde” de la Guvern pentru deblocarea posturilor necesare în creșe nou-construite: Care este situația din Alba Joi, 21 mai 2026, Guvernul a aprobat un nou memorandum prin care sunt deblocate posturile necesare pentru operaționalizarea creșelor nou-construite la nivel național, cu impact direct și asupra județului Alba. Măsura vizează scoaterea la concurs a peste 850 […]

Citește mai mult