Rămâi conectat

Actualitate

PENSII 2025: Până când se mai poate cumpăra vechime în muncă. Contribuția la sistemul public de pensii, MAJORATĂ din 1 ianuarie

Ziarul Unirea

Publicat

în

PENSII 2025: Până când se mai poate cumpăra vechime în muncă. Contribuția la sistemul public de pensii, MAJORATĂ din 1 ianuarie

Costul pentru completarea vechimii în muncă va crește semnificativ începând cu 1 ianuarie 2025: de la 11.100 lei pe an la aproximativ 12.200 lei pe an, odată cu majorarea salariului minim brut pe țară.

Vechimea cumpărată este valabilă doar pentru pensia de limită de vârstă, nu pentru alte tipuri de pensii (cum ar fi pensia anticipată). Persoanele interesate pot achita contribuțiile pentru anii în care nu au cotizat la sistemul public de pensii, dar nu mai mult de 6 ani.

Guvernul a aprobat ieri majorarea salariului minim brut pe țară la 4.050 lei începând cu 1 ianuarie 2025, față de nivelul actual de 3.700 lei. Drept urmare, o lună de vechime va costa de anul viitor aproximativ 1.013 lei, în loc de 925 lei cât este în prezent. Această sumă se calculează aplicând o cotă de 25% la salariul minim brut pe țară.

Citește și: PENSII 2024 | Cât trebuie să plățești pentru 3 luni de vechime în muncă, după modificările din noua lege a pensiilor

Potrivit art. 6 alin. (3) din noua lege a pensiilor (Legea nr. 360/2023), în vigoare de la 1 septembrie 2024, persoanele care încă nu au calitatea de pensionari pot plăti contribuții pentru cel mult 6 ani din trecut.

Care este situația actuală și ce se va întâmpla anul viitor

În prezent, persoanele care doresc să își completeze vechimea în muncă pentru pensie plătesc pentru un an suma de 11.100 lei. Această sumă este rezultatul înmulțirii celor 925 lei, cât costă o lună de vechime, cu 12 luni. Odată cu majorarea salariului minim brut la 4.050 lei de anul viitor, aplicând 25%, rezultă circa 1.013 lei pentru o lună, adică costul pentru un an de vechime va ajunge la aproape 12.200 lei.

Ce prevede legea?

Contractele de asigurare socială se pot încheia pentru perioade cuprinse între vârsta de 18 ani și vârsta standard de pensionare. Perioadele cumulate pentru care se plătește retroactiv contribuția nu pot depăși 6 ani, indiferent de numărul de contracte încheiate.

Contribuția plătită va fi considerată stagiu de cotizare și se va lua în calcul exclusiv pentru pensia limită de vârstă. Această măsură oferă șansa celor care au perioade neacoperite de contribuții să-și completeze anii necesari pentru pensie.

Anunț important de la CNPP

La sfârșitul lunii trecute, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a venit cu o informare importantă pentru persoanele care au cumpărat vechime în muncă prin contracte de asigurare socială încheiate conform OUG nr. 163/2020. Începând cu 1 septembrie 2024, aceste contracte de asigurare socială au încetat automat, deoarece OUG nr. 163/2020 a fost abrogată prin Legea nr. 360/2023.

Plata restanțelor se poate face până pe 21 decembrie 2024

Persoanele care au un astfel de contract și nu au achitat integral contribuția de asigurare socială până la 1 septembrie 2024 mai au timp să plătească sumele restante până luna viitoare, mai exact până pe data de 21 decembrie, arată CNPP, cu posibilitatea încheierii unui nou contract retroactiv pe baza noii legi a pensiilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională ” E timpul să NU mai dăm și noi ceva”: Practicile de dare și luare de mită, descurajate

Cezar Lancrajan

Publicat

în

VIDEO | Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională ” E timpul să NU mai dăm și noi ceva”: Practicile de dare și luare de mită, descurajate Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea