Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Peisajul cultural intră în atenţia arhitecţilor şi urbaniştilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ieri, la Alba Iulia, a debutat prima conferinţă de specialitate dedicată protecţiei, conservării şi promovării peisajului cultural – „Peisajul: conştiinţă colectivă şi participare”. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, în parteneriat cu Registrul Urbaniştilor din România şi Asociaţia Arhitecţilor Şefi de Judeţe şi este inclus de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în calendarul manifestărilor dedicate aniversării a 100 de ani de urbanism în România. Primirea oficială a oaspeţilor în Cetatea Alba Iulia a avut loc la ora 12.00, cu ceremonialul de schimbare a gărzii Cetăţii iar lucrările au fost deschise la ora 16.00, la sala de conferinţe de la Traseul celor trei fortificaţii, în prezenţa gazdelor – Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba şi Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia. Timp de două zile conferinţa reuneşte peste 50 de specialişti din administraţia naţională şi locală, din mediul academic şi din rândul asociaţiilor profesionale ale arhitecţilor şi urbaniştilor. Vor fi prezentate exemple practice de acţiune în teritoriu pentru conservarea zonelor cu valenţe speciale, dar şi aspecte ce ţin de intervenţia în comunitate şi motivarea cetăţenilor pentru păstrarea patrimoniului natural, arhitectonic şi cultural existent. O secţiune a conferinţei va fi alocată discutării problemelor de legislaţie şi a modului în care documentele de urbanism pot sprijini demersurile de protejare a peisajului, având în vedere şi reglementările existente la nivel european. „Consiliul Judeţean Alba este prima autoritate publică din România, de la nivel local, care a acordat importanţa cuvenită protecţiei peisajului cultural, înfiinţând, încă din anul 2006, o entitate distinctă în cadrul instituţiei Arhitectului Şef al Judeţului care se ocupă de gestiunea peisajelor culturale. În aceşti ani s-au realizat numeroase acţiuni ce au vizat mărirea gradului de conştientizare în rândul publicului asupra importanţei peisajelor culturale, dar şi acţiuni care au avut ca scop evaluarea peisajelor din judeţul Alba şi protejarea lor. Astfel, au fost realizate panouri de prezentare, informare şi orientare turistică, s-au realizat studii privind ariile culturale din zonele Ceru Băcăinţi şi Râpa Roşie, ghiduri de construire pentru păstrarea specificului local pentru Ţara Moţilor, reglementări urbanistice ilustrate pentru zona rurală cu influenţe săseşti ce cuprinde comunele Cut, Gârbova, Şpring şi Cîlnic, reglementări urbanistice ilustrate pentru zona Văii Sebeşului şi acţiuni de conştientizare destinate elevilor precum concursul Satul copilăriei mele”, a precizat Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba. Pentru ziua de vineri, invitaţilor le-a fost rezervată şi o vizită în teren, în zona comunei Pianu. Conferinţa se încheie sâmbătă cu o vizită în Cetatea Alba Carolina. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Taxele și impozitele locale 2025, la Alba Iulia, indexate cu 10,4%, fără consultare publică. Creștere de aproape 25% în 2 ani

Unirea Ziarul

Publicat

în

Taxele și impozitele locale 2025, la Alba Iulia, indexate cu 10,4%, fără consultare publică. Creștere de aproape 25% în 2 ani Pe orindea de zi a ședinței ordinare a consiliului local Alba Iulia din data de 29 aprilie 2024 se află proiectul de hotărâre privind indexarea cu 10,4% a taxelor și impozitelor locale pe anul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea