Rămâi conectat

Curier Județean

Patru mărci poștale dedicate orașului-cetate Alba Iulia. O nouă emisiune de timbre pusă în vânzare de Romfilatelia

Ziarul Unirea

Publicat

în

marcile-po-tale-romane-ti-te-invita-in-ora-ul-cetate-alba-iuliaCea mai recentă emisiune de mărci poștale, pe care Romfilatelia o propune colecționarilor și publicului general, este dedicată orașului – cetate Alba Iulia , cel mai important centru spiritual și cultural al Transilvaniei. Astfel, Romfilatelia continuă proiectul filatelic Orașele României, în cadrul căruia timbrul este oglinda unor frumoase așezări urbane din țara noastră, a căror existență a contribuit la creionarea filelor naționale de istorie și cultură. Sub titlul simbolic Orașele României, Alba Iulia, emisiunea de timbre va fi disponibilă spre vânzare începând de vineri, 27 noiembrie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, transmite într-un comunicat, miercuri, Romfilatelia.

Cele patru mărci poștale ale emisiunii ilustrează importante monumente din patrimoniul orașului, care se remarcă prin încărcătura istorică pe care o au, prin formele arhitecturale și sculpturale, precum și prin valoarea și simbolistica dobândite de-a lungul timpului.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei este ilustrat Castrul roman al Legiunii XIII Gemina , unul dintre cele mai importante centre ale stăpânirii romane de pe teritoriul Daciei, iar pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei regăsim Poarta a III-a (de est) a cetății bastionare de tip Vauban, Alba Carolina . Denumită și Poarta lui Carol, este cea mai mare și mai impunătoare dintre cele șapte porți ale fortificației, remarcându-se prin masivitatea și bogăția decorului ce o împodobește pe ambele fațade.

Timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei prezintă Catedrala „Sfântul Mihail”, cel mai valoros monument de arhitectură medieval ă din Transilvania, cuprinzând toate stilurile arhitectonice ale evului mediu european (romanic, gotic, renascentist și baroc).

Pe timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei este ilustrată Catedrala Încoronării, simbol al Unirii tuturor românilor din provinciile istorice ale țării. Construită într-un timp record, de doar 9 luni, între 1921 și 1922, catedrala a găzduit încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria din 15 octombrie 1922. Catedrala poartă hramul Sfânta Treime și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, iar arhitectura neo-românească a monumentului este realizată de Victor Gheorghe Ștefănescu.

Mărcile poștale ale emisiunii sunt însoțite de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).

Produsul special este albumul filatelic, realizat într-un tiraj de 245 de exemplare și echipat cu blocul emisiunii și plicul prima zi, având ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.

Romfilatelia mulțumește Primăriei Municipiului Alba Iulia pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Romfilatelia este societatea specializata in emiterea si comercializarea marcilor postale romanesti, precum si a produselor filatelice speciale. Existenta noastra este dedicata atat dezvoltarii prestigiului si studiului filateliei romanesti, cat si constientizarii valorilor Romaniei pe plan intern si international. (A.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO

Ziarul Unirea

Publicat

în

Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea