Patru dintre inculpații din ”Dosarul pensiilor ilegale” merg la închisoare, alți 109 au primit pedepse cu suspendare sau amenzi
Tribunalul Alba a pronunţat marți, 25 septembrie, sentinţa în ”Dosarul pensiilor ilegale” pentru inculpații care și-au recunoscut faptele. La termenul din 10 septembrie magistrații au disjuns cauza cu privire la inculpaţii care au solicitat aplicarea art. 320/1 Cpp., în total 113 persoane.
Doi dintre șefii grupării infracționale, Toma Constantin și Toma Vasile au primit căte 6 și respectiv 5 ani cu executare pentru înșelăciune în formă continuată iar alți doi inculpați – Pop Vasile Dacian și Pop Alexandrina Marcela au de executat câte 2 ani de închisoare pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată. Ceilalți 109 inculpați au primit pedepse între 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare sau amenzi administrative de 1.000 de lei.
Sentința Tribunalului Alba poate fi atacată cu recurs ce se va judeca la Curtea de Apel Alba Iulia.
Alți 54 de inculpaţi, printre care și Călin Viorica, funcționara de la Casa Județeană de Pensii Alba, sunt judecați în continuare, următorul termen fiind fixat pentru data de 8 octombrie 2012.
În ”Dosarul pensiilor ilegale”, instrumentat de Serviciului Teritorial DIICOT Alba Iulia, au fost trimise în judecată 167 de persoane, acuzate că fac parte dintr-o grupare infracțională nestructurată care a acționat în ultimii ani în principal pe raza județului Alba, dar și pe raza județelor Cluj, Bihor, Arad, Maramureș și a municipiului București, în scopul săvârșirii unor infracțiuni de înșelăciune, pentru a obține venituri ilicite, pentru ei și pentru alte persoane, din pensionarea frauduloasă a unor cetățeni și procurarea unor documente de studii false.
Prejudiciul creat statului se ridică la circa 2,4 milioane de lei din care 2,2 milioane de lei prejudiciul creat numai Casei Județene de Pensii Alba.
Șefii grupării sunt Toma Constantin, Toma Vasile şi Coasian Sabin iar printre inculpați se află și Călin Viorica, o funcționară de la CJP Alba care, potrivit rechizitoriului procurorilor, a introdus în sistem, “cu complicitatea unor funcţionari din cadrul instituției”, sute de dosare conţinând cărţi de muncă falsificate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
6 iulie | Se sărbătorește Sfântul Sisoe: Ucenic al Sfântului Antonie cel Mare. De unde vine expresia „Sfinte Sisoe!” şi ce înseamnă
6 iulie | Se sărbătorește Sfântul Sisoe: Ucenic al Sfântului Antonie cel Mare. De unde vine expresia „Sfinte Sisoe!” şi ce înseamnă Pe 6 iulie, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Sisoe, despre care se cunosc puține detalii, chiar dacă a fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare. <img class="aligncenter size-full wp-image-890783" src="https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2024/07/sfant-sisoe001.webp" alt="" width="1200" height="746" / […]
6 Iulie: Ziua Internaţională a Sărutului Ziua Internaţională a Sărutului este celebrată anual pe 6 iulie, iar ideea din spatele acestei sărbători este aceea ca oamenii să “redescopere” plăcerea atingerii buzelor. Aceasta a fost instituită în 2006 pentru a atrage atenţia asupra sărutului între persoanele care se iubesc. Expresie a afecţiunii umane, sărutul trimite o […]
4 IULIE – Ziua Crucii Roșii Române Societatea de Cruce Roșie din România s-a înființat și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea țării noastre la Prima Convenție de la Geneva ”pentru ameliorarea situației răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie”. Printre semnatarii actului […]