Curier Județean
Paștele ORTODOX 2022: Programul slujbelor religioase de Paște la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Cum vor fi distribuite Sfintele Paști
Paștele ORTODOX 2022: Programul slujbelor religioase de Paște la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Cum vor fi distribuite Sfintele Paști
În Sâmbăta Mare (23 aprilie) și în Duminica Sfintelor Paști (24 aprilie), la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, credincioșii dreptslăvitori vor primi pâinea binecuvântată, numită în popor „paști”, în cadrul a trei intervale distincte de timp.
Citește și: Mesaje de Paste fericit 2022. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
Pâinea binecuvântată, numită „paști”, va fi distribuită credincioșilor albaiulieni la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, încă din Sfânta și Marea Sâmbătă. Dacă împărțirea „paștilor” din precedenții doi ani a fost condiționată de respectarea strictă a normelor de protecție sanitară în contextul pandemiei de coronavirus, distribuirea din acest an se va desfășura după un program similar celui din anul 2019.
„Paștile” vor fi împărțite în pahare de plastic cu capac, sub turnul clopotniță din incinta complexului Catedralei arhiepiscopale, după următorul program:
• în Sâmbăta Mare (23 aprilie 2022)
– între orele 12.00-18.00;
• în Duminica Sfintelor Paşti (24 aprilie 2022)
– între orele 03.00-03.30, după Sfânta Liturghie din noaptea Învierii Domnului;
– între orele 10:00-12:00, înainte de slujba Vecerniei Sfintelor Paşti (a Doua Înviere).
Pâinea binecuvântată, numită în popor „paști”, se consumă numai pe nemâncate, în întreaga Săptămână Luminată, după Sfânta Liturghie.
PROGRAM liturgic Catedrala Încoronării Alba Iulia – PAȘTE 2022,
Sâmbătă, 23 aprilie – Sfânta și Marea Sâmbătă – Pogorârea la iad a Domnului
ora 7.00-7.45 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
ora 7.45-10.20 – Vecernia cu Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
ora 23.30-23.45 – Canonul Sâmbetei celei Mari

Curier Județean
Articole de unică folosință și produse de curățenie pentru SJU Alba Iulia: Licitația de peste 920.000 de lei, lansată în SEAP
Articole de unică folosință și produse de curățenie pentru SJU Alba Iulia: Licitația de peste 920.000 de lei, lansată în SEAP
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru furnizarea de articole de catering de unică folosință, produse de curățare și curățenie, saci și pungi din polietilenă pentru deșeuri, articole din hârtie – necesare pentru o perioadă de 18 luni. Valoarea totală estimată a contractului este de 922276.35 de lei.
Achiziția inițiată prin anunț de participare simplificat, în data de 20 mai 2022, de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia este formată din 6 loturi, Pot fi depuse oferte pentru un număr maxim de 6 loturi, iar numărul de loturi maxime ce pot fi atribuite unui ofertant este de 6.
Licitație pentru furnizarea articole de catering de unică folosință, produse de curățare și curățenie, saci și pungi din polietilenă pentru deseuri, articole de hârtie – necesare pentru o perioadă de 18 luni:
LOT 1. Produse igienice pentru mâini- Valoare maximă acord cadru- 56640 lei
LOT 2. Articole din hârtie- Valoare maximă acord cadru- 318600 lei
LOT 3. Saci menajeri- Valoare maximă acord cadru- 165750 lei
LOT 4. Soluții și produse curățat- Valoare maximă acord cadru- 88575 lei
LOT 5. Produse de igienă și menaj- Valoare maximă acord cadru- 39258.75 lei
LOT 6. Articole unică folosință- Valoare maximă acord cadru- 253452.6 lei
Ofertanții pot să liciteze în SEAP începând cu data de 31 mai 2022 ora 15:00, având obligația să își mențină oferta valabilă până la la 1 octombrie 2022.
Curier Județean
Acțiune a polițiștilor din Alba, pentru creșterea siguranței în trafic: Peste 1.000 de amenzi aplicate și 25 de infracțiuni constatate
Acțiune a polițiștilor din Alba, pentru creșterea siguranței în trafic: Peste 1.000 de amenzi aplicate și 25 de infracțiuni constatate
Pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii din Alba au acționat, pe raza întregului județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost aplicate 1.067 de sancțiuni contravenționale, au fost constatate 25 de infracțiuni la regimul rutier și au fost reținute 67 de permise de conducere.
În perioada 16 – 22 mai 2022, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat, pe raza întregului județ, acțiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente și depistarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație rutieră.
Au fost aplicate 1.067 de sancțiuni contravenționale, din care 546 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 10 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor sau pietonilor, 19 pentru folosirea telefonului mobil în timpul șofatului, una pentru conducere agresivă, 11 pentru conducere sub influența alcoolului, 29 pietonilor care s-au angajat în traversări neregulamentare și 49 bicicliștilor care au săvârșit abateri de la normele legale aplicabile acestei categorii de participanți la trafic. Restul sancțiunilor au fost aplicate la alte acte normative decât cele care reglementează circulația pe drumurile publice.
Au fost reținute 67 de permise de conducere, retrase 31 de certificate de înmatriculare și au fost constatate 25 de infracțiuni la regimul rutier.
Polițiștii de la rutieră au fost sprijiniți de polițiștii de ordine publică.
Curier Județean
SCANDAL pe o terasă din Zlatna: Un bărbat, REȚINUT după ce și-a bătut soția până a băgat-o în spital
SCANDAL pe o terasă din Zlatna: Un bărbat, REȚINUT după ce și-a bătut soția până a băgat-o în spital
La data de 22 mai 2022, în urma unui apel prin 112, polițiștii din Zlatna au intervenit la un local public din oraș, de unde a fost semnalat faptul că o femeie a fost agresată.
Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 37 de ani, din Zlatna, și-ar fi agresat soția, de care este despărțit în fapt, pe terasa unui local public din Zlatna, provocându-i leziuni la nivelul capului și al membrelor. Femeia a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri, fără a rămâne internată.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare al riscului, iar în urma interpretării răspunsurilor date de femeie, au emis un ordin provizoriu de protecție.
Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 23 mai, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
-
Actualitateacum 22 de ore
Vitaminele care țin departe răcelile, gripele şi virozele: Ce se recomandă pentru întărirea sistemului imunitar
-
Ştirea zileiacum 18 ore
FOTO| Președinta Ungariei, poză în Alba pe Piatra Secuiului, cu borna vopsită în culorile naţionale maghiare
-
Sportacum 21 de ore
Liga a 4-a, etapa a 28-a: remiză spectaculoasă la Șugag, Hidromecanica – CS Zlatna 3-3
-
Sportacum 23 de ore
FOTO: echipa Colegiului Național „IM Clain” Blaj, vicecampioană națională la ONSS, volei feminin, licee
-
Sportacum 18 ore
FOTO: LPS Alba Iulia, campioană națională la ONSS, baschet feminin, gimnazial | Aur dedicat memoriei lui Nicușor Marcu!
-
Sportacum 21 de ore
CSȘ Blaj a terminat pe locul 5 la volei juniori, iar Tudor Balu – desemnat MVP-ul turneului din Sala „Timotei Cipariu”
-
Ştirea zileiacum 19 ore
UPDATE FOTO| Bărbat din Alba, dat DISPĂRUT de familie, a fost găsit inconștient într-o grădină, de către un câine de salvare
-
Actualitateacum 19 ore
Traian Băsescu ar fi făcut accident de mașină, în București: Ce rezultat a dat aparatul etilotest
-
Ştirea zileiacum 14 ore
ALERTĂ| Primul român CONFIRMAT cu variola maimuței: Unde se afla
-
Actualitateacum 17 ore
Ministrul Educației: „Nu mai trebuie să ne concentrăm pe evaluarea cunoștințelor, pe memorarea informației”
-
Actualitateacum 18 ore
Țara noastră a urcat pe locul șase în clasamentul producătorilor de vin din Europa
-
Actualitateacum 16 ore
Alexandru Rafila, despre variola maimuței: „Nici vorbă să fie o pandemie. Riscul de infecție este mic”