Cultură Educație

Parc de agrement nou la Blaj

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ALBA FEST 2026

Administraţia publică locală din Blaj vrea să transforme zona împădurită dar neutilizată din spatele Grupului Şcolar „Timotei Cipariu” într-un parc de agrement pentru blăjeni. Edilii şi-au propus ca în acest an să elaboreze toate documentaţiile necesare înfiinţării acestei zone verzi, iar termenul de finalizare a lucrărilor este jumătatea anului viitor. Suprafaţa parcului depăşeşte o jumătate de hectar, pe întreaga întindere existând în prezent aproximativ 50 de arbori, care vor fi păstraţi în totalitate. La umbra copacilor bătrâni, primăria vrea să construiască un teren de tenis, un teren pentru handbal, volei şi baschet, un foişor şi alei pentru promenadă. De asemenea, va fi asigurată toată structura de utilităţi, de la apă potabilă la cişmele până la iluminat public.
Primăria Blaj a investit major în ultimii ani în proiecte de dezvoltare şi modernizare a spaţiilor verzi. În prezent se derulează alte două proiecte de reabilitare a parcurilor din zona centrală a municipiului, iar în toamna trecută a fost înfiinţată o gradină publică în spatele Catedralei Ortodoxe „Sfânta Maria”.
De altfel, edilii au în plan şi punerea în valoare a unei alte zone verzi care are suplimentar o încărcătură istorică aparte. Este vorba de prima grădină botanică din lume înfiinţată pe lângă o şcoală sistematică situată în spatele Grupului Şcolar „Ştefan Manciulea”, care este considerată de localnici comoara nedescoperită a acestei zone.
„Pe parcursul ultimilor ani, unul dintre cele mai importante obiective ale mele a fost creşterea suprafeţei spaţiilor verzi din Blaj şi apropierea mărimii acestora, pe cap de locuitor, de standardele europene. Le dezvoltăm şi le modernizăm pe cele existente, dar şi înfiinţăm altele noi”, a declarat primarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Elevii militari din Alba, locul III la concursul de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Au parcurs trei probe, una teoretică și două probe practice

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii militari din Alba, locul III la concursul de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Au parcurs trei probe, una teoretică și două probe practice Echipa Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia s-a clasat pe Locul III la faza județeană a Concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Elevul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Concursul ,,Micii Pietoni”, ediția XXII, la Grădinița nr. 11 din Alba Iulia: Diplome, medalii, „permise de pieton” și premii generoase pentru cele 17 echipaje din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul ,,Micii Pietoni”, ediția XXII, la Grădinița nr. 11 din Alba Iulia: Diplome, medalii, „permise de pieton” și premii generoase pentru cele 17 echipaje din județ Grădinița cu Program Prelungit Nr. 11 Alba Iulia a găzduit astăzi cea de-a XXII-a ediție a concursului pentru preșcolari „Micii pietoni”. Organizatorii evenimentului sunt Grădinița cu Program Prelungit Nr. […]

Citește mai mult