Rămâi conectat

Ştirea zilei

Parada portului popular în… geci de fâş şi pelerine de ploaie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Din cauza vremii total potrivnice, participanţii la Ziua Naţională a României nu au putut admira parada portului popular în toată splendoarea ei, dansatorii care s-au perindat pe platoul din faţa Catedralei Reîntregirii protejându-şi costumele naţionale şi apărându-se de ploaie cu geci din fâş sau pelerine. Defilarea a fost deschisă, pe fundalul sonor al tulnicăreselor din Avram Iancu, de taraful din Horea, printre călăreţii care au escortat muzicanţii aflându-se şi un adolescent.
Pe acordurile cântecului însufleţitor „Noi suntem români!”, interpretat cu vocea-i nemuritoare de îndrăgitul interpret de muzică populară din Ţara Moţilor, Nicolae Furdui Iancu, au defilat prin faţa oficialităţilor (printre care s-aflat şi ÎPS Andrei, arhiepiscopul Alba Iuliei) căruţe ornate cu ţesături făcute la război şi trăsuri trase de cai, îmbodobite cu steaguri tricolore, drapele ale Consiliului Judeţean Alba şi UE, formaţii artistice din Meteş, Ciugud, Oarda de Jos, Olt, Arad, Suceva, Şugag, Cetatea de Baltă, Ighiu, Cergău, Uioara, Vinţu de Jos, Sâncel, Jibou, Sângeorz-Băi, Prundu Bârgăului, Beiuş, Republica Moldova şi membrii ASCOR Alba. Le-am admirat costumele şi le-am aplaudat jocul popular, felicitându-le ambiţia neclintită de a-şi păstra nealterată tradiţia. Unele delegaţii au fost însoţite chiar de către primarii comunelor respective, cum ar fi cele de la Cetatea de Baltă, Sâncel, Meteş, Ighiu, Cergău. Parada a fost apreciată de către toţi cei prezenţi, cu toţii punând în prim plan sentimentul unităţii, care i-a făcut să uite de ploaia rece şi pătrunzătoare.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud

Ziarul Unirea

Publicat

în

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea